Radu Alexandru Feldman

Domnule preºedinte de ºedinþã, Stimate ºi stimaþi colegi,

Cred cã nu trebuie sã fii din cale-afarã de optimist ca sã afirmi fãrã sã te temi cã greºeºti cã România se gãseºte astãzi într-unul dintre cele mai faste momente în cursa pentru împlinirea celor douã deziderate naþionale: integrarea în Uniunea Europeanã ºi în Pactul NordAtlantic.

Recentele declaraþii ale preºedintelui George W. BushÉ care nu numai cã anunþã ferm opþiunea Statelor Unite pentru un nou val de aderare, dar respinge categoric dreptul oricãrui stat nemembru al NATO de a se opune procesului de extindere a alianþei. Nu va mai fi o nouã Yalta. Soarta popoarelor Europei nu va mai fi obiect de târguialã. Toate democraþiile europene de la Marea Balticã la Marea Neagrã au dreptul la securitate ºi libertate.

Declaraþiile lordului Robertson, secretarul general al NATO, cât ºi rezoluþia adoptatã la finalul lucrãrilor Consiliului European de la Gšteborg, în care se declarã nu numai cã extinderea Uniunii Europene este un proces ireversibil, dar ºi cã eforturi speciale vor fi fãcute pentru sprijinirea României ºi Bulgariei, care trebuie ajutate sã recupereze handicapul pe care îl au faþã de ceilalþi candidaþi, exprimã, dincolo de orice îndoialã, zodia beneficã sub care ne aflãm.

Meritele pentru aceastã poziþie revin ex-preºedintelui Constantinescu ºi coaliþiei care s-a aflat la guvernare pânã la sfârºitul anului 2000, pentru felul în care au probat voinþa politicã de a-ºi onora angajamentele ce reveneau României în cadrul Parteneriatului pentru Pace Ñ ºi un moment de maximã semnificaþie a fost cel al crizei din Kosovo, când, între interesele electorale ºi interesele majore ale þãrii, au ales, cum era ºi firesc, sã serveascã þara Ñ, dar ºi promisiunilor ºi angajamentelor fãcute de P.D.S.R. în timpul campaniei electorale ºi reiterate apoi, o datã ajuns la guvernare.

Faþã de aceastã realitate extrem de încurajatoare, cred cã se pot face douã observaþii asupra cãrora vã invit sã reflectãm.

Prima þine de infirmarea categoricã a scepticismului cu care nu o datã ne-am grãbit sã ne raportãm la observaþiile ºi la cerinþele ce veneau din partea unor prestigioase instituþii internaþionale. Neîncrederea în acestea, susþinutã de pãgubitoarea convingere a unui complot internaþional, care ar urzi cele mai catastrofice planuri împotriva României, a fost un laitmotiv al discursului practicat de mulþi dintre oamenii politici de la Bucureºti.

Am abordat relaþiile ºi angajamentele României sub semnul pragmatismului celui mai mãrunt ºi cel mai pãgubitor, ”dar nouã ce ne dauÒ, uitându-se, fapt inadmisibil, cã, pentru a fi admis în selectul club al þãrilor democrate, trebuie sã-þi probezi în modul cel mai convingãtor propriile opþiuni pentru valorile democraþiei, indiferent de cât de costisitoare þi se par condiþiile pe care trebuie sã le îndeplineºti.

Faptul nu numai cã a creat o fireascã deconcertare în rândul celor de la care solicitam statutul de aliaþi, de parteneri, dar, aº spune, ºi mai grav, a indus în rândul multora dintre concetãþenii noºtri sentimentul cã, de regulã, strãinul, în speþã, investitorul Ð care ne calcã þara nu este animat decât de cele mai ascunse ºi ostile intenþii.