Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 aprilie 2002
Dezbatere proiect de lege · respins
Damian Brudaºca
Discurs
Domnule preºedinte de ºedinþã,
Textul pe care doresc sã-l prezint astãzi se intituleazã ”Cumularzii pesediºtiÒ.
Având ca strãlucit model cazul domnului Adrian Nãstase, care este în acelaºi timp ºi preºedinte al P.S.D. ºi prim-ministru al Guvernului, marea majoritate a membrilor marcanþi ai acestui partid, crezându-se probabil cu drepturi depline, sunt ocupanþii, de cele mai multe ori contrar legilor în vigoare, a mai multor funcþii simultan.
Este de acum celebru cazul celor peste 900 de consilieri locali care sunt în conflict cu Legea administraþiei publice locale, refuzând cu obstinaþie sã renunþe la bãnoasa calitate de membri ai unor consilii de administraþie.
Cu toate cã atât premierul Adrian Nãstase, cât ºi ministrul Octav Cozmâncã susþin sus ºi tare, ºi când sunt întrebaþi ºi când nu, cã ei sunt ostili încãlcãrii legilor, corupþiei ºi intereselor mafiote, tot ei trateazã cu indiferenþã asemenea cazuri în care membri ai propriului partid submineazã din interior credibilitatea declaraþiilor oficiale ale liderilor P.S.D.
Din pãcate, nici judeþul Cluj nu face excepþie în acest sens. Avem încã proaspãtã în minte atitudinea unor consilieri municipali ai P.S.D. care, încãlcând prevederile Legii nr. 215/2001, nu au renunþat sub nici o formã la calitatea de membri în consiliile de administraþie ale unor regii sau la funcþii publice incompatibile cu calitatea pe care o aveau.
Un astfel de exemplu l-a constituit ºi domnul Constantin Corega. Cazul Domniei sale este însã un pic mai complicat. Din câte se ºtie, Domnia sa nu s-a mulþumit doar cu a cumula calitatea de consilier cu aceea de inspector general ºcolar. Astãzi Domnia sa a fost promovat ca secretar de stat la Ministerul Educaþiei ºi Cercetãrii, dar nu a renunþat la celelalte funcþii deþinute anterior.
Dânsul este profesor titular la Colegiul Naþional ”Emil RacoviþãÒ, încã probabil ºi director al aceluiaºi liceu ºi, evident, inspector general ºcolar al judeþului Cluj. Spuneam cã este probabil ºi director al colegiului respectiv întrucât, deºi a trecut destulã vreme de la promovarea domnului Corega ca inspector general ºcolar, domnul profesor Tiberiu Cerghi este ºi la aceastã orã doar director cu delegaþie.
Încã de la instalarea sa ca inspector general ºcolar, domnul Constantin Corega anunþa triumfalist, în spiritul partidului, desigur, o serie de reforme menite a schimba din temelii starea învãþãmântului clujean. Numai cã, la fel ca ºi la partid, domnul Corega a rãmas doar la nivelul declaraþiilor, pentru cã, dacã ar fi sã judecãm dupã mãsurile luate, ar trebui sã ne punem serios întrebãri în legãturã cu calitãþile sale manageriale.
Totuºi, pentru ca opinia publicã sã cunoascã adevãrul, precizãm cã una dintre primele mãsuri ale inspectorului Constantin Corega, în acelaºi timp ºi preºedinte al Filialei Municipiului Cluj-Napoca al P.S.D., a fost de a înfiinþa la nivelul Inspectoratului ºcolar judeþean funcþia de inspector cu imaginea, probabil, dupã modelul strãlucit al domnului Vasile Dâncu, ministrul care face cunoscutele eforturi ºi