Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 februarie 2000
other · adoptat
Oliviu Gherman
Discurs
Domnule preºedinte,
Desigur, am participat la elaborarea ambelor rapoarte din partea Comisiei de muncã ºi protecþie socialã ºi am fost de acord.
Vreau însã sã precizez cã începând de sãptãmânile trecute, de fiecare datã când aflu cã se mai înfiinþeazã un fond, în cazul de faþã, Fondul pentru ajutorarea persoanelor vârstnice, încep sã am emoþii ºi sã am griji când aflu cã acesta reprezintã, dacã vreþi, un fel de platou cu o ofertã pentru corupþie pentru cei care administreazã aceste fonduri.
Vreau sã atrag atenþia ºi sã fie reþinut în stenogramã cã, dacã s-a putut ajunge ca în privinþa fondurilor alocate pentru amenajarea râurilor dintr-o zonã nãpãstuitã de Dumnezeu, nãpãstuitã ºi de guvernare, dacã s-a ajuns ca aceste lucruri sã intre pe o alee necuviincioasã în buzunarele cuiva, cred cã trebuie sã ne pregãtim ca de acum încolo, în fiecare caz în care aprobãm, sã avem o posibilitate de a urmãri modul în care este administrat.
Ar fi pãcat de Dumnezeu ca Fondul pentru ajutorarea persoanelor vârstnice sã ajungã pe mâinile ajutorãrii unor persoane interpuse care sã le foloseascã la alte scopuri.
Era un comentariu cu tristeþe fãcut pe marginea acestui procedeu de alocare de fonduri ºi de folosire într-un mod absolut antisocial de persoane care nu au nimic de-a face cu respectiva acþiune.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.