Alexandru Athanasiu

Domnule preºedinte, Distinºi colegi,

Aº vrea sã fac câteva menþiuni legate de aceastã lege.

Este în firea politicianului român, ºi chiar a individului, de a crede cã singur face totul. Or, lucrurile, într-adevãr, nu stau aºa ºi mã bucur cã preºedintele Senatului nostru a fãcut o remarcã ce pune, în bunã mãsurã, lucrurile la punct, ºi anume cã o legislaþie socialã nu este nici monopolul, dar nici privilegiul unei guvernãri. Este povara, responsabilitatea ºi ºtafeta pe care fiecare guvernare o predã la finele ei.

Pe de altã parte, o construcþie socialã, o legislaþie socialã ºi o instituþie socialã care decurge din ea sunt lucruri care trebuie sã devinã durabile. Ele nici nu se pot schimba radical de la o zi la alta. Nu ar fi bine, nu ar fi inteligent.

Aºadar, trãgând o primã concluzie, am putea spune, în legãturã cu acest proiect de lege, astãzi, urmãtoarele. El este, pe cât de nou, pe atât de cunoscut. Pe cât de nou, pentru cã, e adevãrat, accentele la care mã voi referi în continuare, aspectele de detaliu ºi de principiu, chiar, care o ilustreazã, sunt din zona noului. Dar tot atât de adevãrat este cã aceastã lege nu s-a construit pe nisip. Ea s-a construit pe merite ºi pe erori. Pe meritele tuturor celor care, începând cu 8 ianuarie 1991, când prima lege a ºomajului în România a fost adoptatã Ñ România interbelicã nu a cunoscut o legislaþie de ºomaj Ñ ºi cu toate guvernãrile, care au încercat sã adapteze, ce?, puþinãtatea resurselor economice la nevoile din ce în ce mai mari ale socialului, care a încercat sã adapteze o mentalitate asistenþialã a cetãþeanului român, care aºtepta de la stat tot ceea ce prin proprii forþe nu reuºea sã realizeze, ºi statul care, încet, mai mult sau mai puþin discret, se retrãgea de pe scena economicã.

O legislaþie care dorea sã mãreascã responsabilitatea individului, într-un moment în care individul se adresa, tot mai mult, la comunitate. O legislaþie care voia sã solidarizeze, într-un moment de individualism crescut. Iatã care erau capcanele economice, sociale, de mentalitate, de psihologie colectivã care au împins lucrurile înainte, au adus permanente îmbunãtãþiri. ªi memoria Senatului României cred cã este foarte bine ancoratã în toþi aceºti paºi care s-au fãcut, pentru cã, iniþial, legislaþia avea numai mãsuri pasive, avea numai indemnizaþii ºi numai pentru o categorie restrânsã de beneficiari, ºomerii propriu-zis, foºtii salariaþi sau foºtii membrii cooperatori. În 1994, sub guvernarea P.D.S.R., s-a introdus, pentru prima datã, creditarea întreprinderilor care angajeazã ºomeri.

În 1996Ð1997 s-au introdus condiþii mai bune pentru aceastã creditare. A apãrut stimularea absolvenþilor, prin Ordonanþa de urgenþã nr. 35/1997.

ªi venim astãzi, când ce constatãm? Constatãm, în primul rând, cã avem o lege cu o viziune modernã, o viziune colectivã modernã. Aceastã lege va aparþine României ºi se va adresa cu precãdere cetãþenilor ei.