Avram Filipaº

Domnule preºedinte,

## Doamnelor ºi domnilor colegi.

Este evident cã noi suntem tributari unui mod în care am gândit o perioadã de timp foarte îndelungatã. Nu am schimbat, aºa cum s-a spus aici, filozofia problemei, adicã unghiul social, public, din care trebuie privite aceste fapte aproape deloc. ªi ne-am bazat pe ideea cã sporirea rãspunderii penale putea sã rezolve infracþionalitatea, punct de vedere care s-a dovedit a fi complet greºit. Eu nu spun cã nu sunt de acord cu ceea ce domnul senator Popa a spus mai înainte, ba chiar cred cã, în disperare de cauzã, noi va trebui, acum, sã adoptãm punctul de vedere al domnului senator Popa. Numai cã trebuie sã fim conºtienþi de faptul cã dacã, în curând, nu ne schimbãm complet optica cu privire la Codul penal, ºi nu numai la Codul penal, ºi nu numai la relaþiile juridice de ordin public, ci ºi la cele de ordin privat, noi vom intra, foarte curând, într-un impas pe care societatea îl va plãti foarte scump. Pentru cã secretul luptei împotriva infracþionalitãþii nu stã nici în majorarea minimului, nu stã nici în majorarea maximului, ci constã în alte pedepse, pe care trebuie sã le alãturãm pedepsei cu închisoarea, sau chiar aceste pedepse sã înlocuiascã pedeapsa cu închisoarea.

ªtiþi dumneavoastrã ce se va întâmpla dacã la infracþiuni grave am alerga repede la maximul pe care nil dã, în prezent, partea generalã a Codului penal? Se va întâmpla cã infractorii nu vor mai avea sentimentul reþinerii faþã de victima lor. ªtiind cã oricum vor fi pedepsiþi cu maximul, ei vor pãºi la o faptã chiar mai gravã, în raport cu fapta pe care iniþial ºi-au propus-o. Existã state în care ºi în prezent fapte, hai sã le zicem, cu un grad de pericol social redus, cum ar fi furtul simplu, art. 208 alin. 1 din Codul penal în vigoare, se pedepsesc cu tãierea mâinii. Aceastã pedeapsã îngrozitoare pentru orice societate civilizatã nu sensibilizeazã deloc lumea respectivã. S- a ajuns ca, atunci când se aplicã aceastã pedeapsã, lumea sã vinã ca la spectacol. De aceea, este inutilã. Problema, deci, nu stã în a mãri, spun încã o datã, minimul ºi maximul pedepselor prevãzute în partea specialã. Acest lucru oricum, însã, trebuie sã îl facem, pentru cã este singurul instrument de luptã pe care îl putem utiliza în prezent, dar noi trebuie sã ne gândim Ñ ºi acest lucru revine comisiei care pregãteºte, în prezent, la Ministerul Justiþiei, un nou Cod penal Ñ ºi la alte pedepse, care sã fie mai eficace. Am, sã vã dau un singur exemplu, pentru cã nu este lipsit de interes ceea ce discutãm noi acum. S-a întâmplat în Canada aceastã speþã pe care eu v-o spun: era vorba de un tãietor de lemne, aceasta era meseria pe care el a fãcut-o din copilãrie ºi pânã când a ajuns în faþa instanþei, la vreo 50 de ani. Fapta pe care el o comitea era urmãtoarea: îºi trata membrii familiei, situaþie despre care am vorbit noi aici, în modul cel mai deplorabil cu putinþã, îi bãtea, îi supunea la un regim de viaþã degradant. Ei bine, ºtiþi ce pedeapsã i-a dat instanþa? Nu i-a dat maximul pedepsei cu închisoarea, pentru cã acest om ar fi suportat, fãrã nici un fel de clintire intelectualã, pedeapsa maximã cu închisoarea ºi când ar fi ieºit de acolo, din închisoare, ar fi comis aceeaºi faptã, fãrã nici un fel de jenã. I-a dat urmãtoarea pedeapsã judecãtorul: sã scrie de 500 de ori, ”subsemnatul cutare, domiciliatÉ, îmi respect soþia ºi mã angajez ca sã nu mai ÉÒ ºi aºa mai departe. De 500 de ori. Aceastã pedeapsã, în raport cu modul lui de a fi ºi de înþelege lucrurile, a fost peste putinþã. A cerut sã fie sancþionat cu închisoarea, numai sã nu scrie treaba asta, dar nu i s-a acceptat. Dupã ce a scris de 500 de ori aceastã frazã, concluzia a fost cã nu a mai comis fapta respectivã. Deci, problema nu constã Ñ sã nu ne legãnãm în iluzia cã, sporind rãspunderea penalã, s-ar putea sã rezolvãm problema infracþionalitãþii, inclusiv în domeniul vieþii sexuale.