Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 iunie 2002
Dezbatere proiect de lege · respins
Ioan Oltean
Discurs
## Domnule preºedinte,
## Doamnelor ºi domnilor colegi,
Înþeleg cã reþinerea domnului ministru Fleºariu se referã, în principal, la faptul cã textul nu ar fi corect formulat, întrucât avem demisie dintr-un partid politic, domnule ministru, îmi îngãduiþi, ºi nu dintr-o alianþã electoralã.
Dacã aceasta este reþinerea dumneavoastrã, domnule ministru, noi putem sã regândim textul, în sensul pe care dumneavoastrã îl doriþi, ºi el ar suna în felul urmãtor: ”Demisia din partidul pe a cãrui listã a fost ales ºi înscrierea într-un alt partid decât cel din care a fãcut parteÒ, ºi, în situaþia aceasta, înlãturãm neajunsul pe care dumneavoastrã l-aþi ridicat, ºi amendamentul rãspunde tuturor cerinþelor pe care dumneavoastrã le-aþi învederat de la acest microfon.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.