Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 martie 2001
other · respins
Ioan Oltean
Discurs
## Domnule preºedinte,
## Doamnelor ºi domnilor colegi,
Îngãduiþi-mi câteva cuvinte, ca sã fie lucrurile foarte clare în privinþa aceasta. La reluarea dezbaterilor pe marginea proiectului de lege privind modificarea Legii nr. 50, comisia a avut în faþã douã materiale: proiectul înaintat de cãtre Guvern ºi raportul Comisiei pentru administraþie publicã din vechiul Parlament. Acest articol pe care domnul Bara îl susþine astãzi nu se regãseºte în proiectul de lege înaintat de cãtre Guvern, el era un amendament nou însuºit de cãtre comisie la propunerea unui parlamentar din vechea comisie.
În cadrul dezbaterilor, atât inþiatorul, cât ºi membrii comisiei au apreciat cã acest articol nu poate sã se regãseascã în noul raport întocmit de cãtre comisie. A fost un amendament respins. El, nefiind încorporat în proiectul de lege, nefiind susþinut de cãtre parlamentarii actualei comisii, nu apare ca un amendament respins sau susþinut de cãtre cineva. De aceea el nu se regãseºte în raportul întocmit de cãtre comisie, pentru cã nu a fost amendamentul nici al iniþiatorului ºi nici al unuia dintre parlamentarii actualei comisii, domnule preºedinte. Aceasta este explicaþia care justificã neregãsirea acestui amendament la capitolul amendamente respinse.
Resusþinerea lui de cãtre iniþiator Ð ºi, iertaþi-mã, iarãºi sunt nevoit sã fiu nemulþumit Ð apare ca o abatere de la regulament, pentru cã apare ca un amendament nou. ªi eu cred cã este normal, dacã îl calificãm amendament nou, sã fie retrimis comisiei, aceasta sã-l analizeze ºi sã
revinã cu un punct de vedere asupra acestuia la viitoarea ºedinþã.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.