Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 aprilie 2002
Dezbatere proiect de lege · respins
Gheorghe Barbu
Discurs
## Domnule preºedinte,
## Doamnelor ºi domnilor colegi,
Legea sindicatelor pe care am votat-o adineauri nu cuprinde în prevederile sale reglementãri privind soluþionarea dreptului sindical pentru persoanele fãrã ocupaþie, a celor care lucreazã pe cont propriu, cum ar fi lucrãtorii din agriculturã, lucrãtorii independenþi, în general, persoane care exercitã profesiuni liberale.
Din acest punct de vedere, legea votatã nu este în concordanþã cu prevederile Convenþiei Internaþionale a Muncii nr. 87/1948 la care România este parte ºi care prevede cã: ”Lucrãtorii, fãrã nici un fel de discriminare, au dreptul de a constitui organizaþii sau de a se afilia lor. Pentru aceºti lucrãtori nu relaþia de muncã cu un angajator este definitorie, aceasta putând fi absentãÒ, lucru asupra cãruia s-a pronunþat ºi Biroul Organizaþiei Internaþionale a Muncii.
De asemenea, Legea sindicatelor votatã nu reglementeazã o serie de incompatibilitãþi ale persoanelor care au funcþie de demnitate publicã sau de funcþii de conducere în administraþia publicã, cu calitatea de membru de sindicat ºi, în consecinþã, cu toate drepturile ce decurg din aceastã calitate, inclusiv aceea de a fi ales în conducerile organizaþiilor sindicale.
Acest lucru poate conduce, fãrã o reglementare clarã, la un grad ridicat de politizare a miºcãrii sindicale, deturnând-o astfel de la scopul sãu ºi de la principiul enunþat în legea votatã, la art. 1 alin. 2, în care se stipuleazã: ”Organizaþiile sindicale sunt independente faþã de partidele politice.Ò
Cu toate acestea, Grupul parlamentar al Partidului Democrat a votat pentru adoptarea acestei legi la care am susþinut o serie de amendamente, unele acceptate, altele neacceptate, cum este cazul celor expuse anterior. Votul nostru pentru aprobarea acestei legi este motivat de faptul cã aceasta vine ºi reglementeazã o serie de lucruri noi apãrute ca urmare a evoluþiei social-economice a societãþii în ansamblul ei ºi pentru care Legea sindicatelor nr. 54/1991 nu mai este acoperitoare ºi conformã.
Din acest punct de vedere, legea votatã astãzi reprezintã o îmbunãtãþire a cadrului legislativ în domeniu, chiar dacã nu reglementeazã toate aspectele. Ne exprimãm speranþa cã în Senatul României se vor îndrepta cel puþin problemele expuse cu privire la lipsirea de drepturi sindicale a unor categorii de cetãþeni ºi cã problemele incompatibilitãþii prezentate se vor soluþiona printr-o lege specialã care sã reglementeze regimul general al incompatibilitãþilor.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.