Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 iunie 2001
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Ioan Oltean
Discurs
## Domnule preºedinte,
## Doamnelor ºi domnilor colegi,
Mai întâi, îngãduiþi-mi sã-mi cer scuze pentru cã nu am fost prezent la început, aici. Este o delegaþie a Comisiei de mediu din Parlamentul slovac ºi suntem într-o întâlnire cu aceºtia.
Punctul aflat pe ordinea de zi la poziþia 32, ca ºi de altfel la poziþia 33, domnule preºedinte, se referã la propuneri legislative de ridicare la rangul de oraº a douã comune: a comunei Mânãstirea ºi a comunei Dragalina din judeþul Cãlãraºi.
În aceastã privinþã, domnule preºedinte, noi am comunicat Biroului permanent, în urma unei discuþii pe care am avut-o cu reprezentanþii Guvernului, în speþã cu ministrul administraþiei publice, ca toate propunerile legislative ce vizeazã trecerea unor localitãþi într-un rang superior sau înfiinþarea de noi comune sã intre în dezbaterea Comisiei pentru administraþie publicã doar dupã ce se va aproba în cele douã Camere Legea privind Planul general de amenajare a teritoriului Ñ Reþeaua de localitãþi, unde sunt prevãzute condiþiile minimale pe care trebuie sã le îndeplineascã o localitate pentru a fi trecutã într-un rang superior sau pentru a fi înfiinþatã o nouã comunã. De aceea, v-aº ruga sã acceptaþi ca cele douã poziþii 32 ºi 33 sã fie scoase de pe ordinea de zi ºi sã fie repuse în momentul în care legea va fi adoptatã ºi comisia le va lua în dezbatere spre a întocmi raportul final.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.