Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 aprilie 2002
other · adoptat
Gheorghe Flutur
Discurs
## Domnule preºedinte,
## Doamnelor ºi domnilor colegi,
Mi-am permis ca în declaraþia politicã de astãzi sã tratez o problemã deosebit de importantã pentru funcþionarea mecanismului economic, ºi anume controlul realizat de instituþiile specializate în cunoaºterea ºi supravegherea aplicãrii legii.
Este neîndoielnic faptul cã în vremuri de tranziþie, aºa cum este ºi la noi, probabilitatea încãlcãrii legii este mai mare decât în situaþii normale. Esenþial mi se pare mie însã a decela, cu mare atenþie, actul intenþionat, conºtient, de rea-credinþã, în raport cu cel de necunoaºtere. Tocmai de aceea activitatea de îndrumare ºi prevenire are o importanþã tot atât de mare cât cea de sancþionare în esenþialitatea ei.
Din contactele pe care le am cu mediul economic, cu agenþi economici prezenþi, foºti sau viitori întreprinzãtori a rezultat o sufocantã coexistenþã a organelor de control în actul antreprenorial. Departe de a fi un partizan al indisciplinei, sunt totuºi un adept al desfãºurãrii normale, echilibrate a activitãþii economice, a rolului protector al instituþiilor statului în raport cu întreprinzãtorul privat.
Conform unei analize de formã ºi conþinut, voi reliefa câteva elemente din disfuncþionalitatea în ceea ce priveºte, în momentul de faþã, activitatea de control, cu dorinþa de a construi elemente conceptuale ºi operaþionale pentru ceea ce ar trebui sã fie un sistem de control articulat, elastic ºi eficient.
1. În prezent, existã o inflaþie de organe de control, numãrul lor ajunge la circa 25, ceea ce înseamnã cã în România avem mai mult de un organ de control pentru fiecare zi lucrãtoare din lunã.
Se întâmplã uneori ca în aceeaºi zi la acelaºi agent economic sã se regãseascã 3Ð4 organisme de control, în aºa fel încât, în mod paradoxal, preocuparea întreprinzãtorilor sã se mute de la aspectele productive, prestatoare de servicii, la cele de prezentare a documentelor justificative.
Se xeroxeazã tone de documente, care sunt folosite rareori; se consumã timp ºi bani pe spatele celor controlaþi.
A apãrut chiar funcþia de ºef de protocol ºi relaþii cu organele de control.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.