Radu Ciuceanu

## Domnule preºedinte,

## Doamnelor ºi domnilor colegi,

Sunt ºi eu alãturi în aceastã zi de raliere a noastrã, de simþãmânt naþional faþã de fraþii noºtri de peste Prut.

Ca istoric, mã simt legat ºi felicit pe colegii mei care au pomenit de crezul nostru, crezul veºnic, care nu va fi niciodatã ºtirbit din conºtiinþa românilor.

Interpelarea mea de astãzi se referã la o problemã care a fost îndelung mediatizatã. Este adresatã Ministerului Justiþiei, în atenþia doamnei ministru Rodica Stãnoiu. Are ca titlu: ”Ultima diversiuneÒ.

E îndeobºte cunoscut cã singurul mare partid al suflãrii româneºti este Biserica Ortodoxã Românã. Alãturi de ea sunt marile confesiuni ce în România îºi gãsesc o libertate de expresie deplinã, pe mãsura aderenþei credincioºilor.

Acest mare partid al Bisericii nu este înscris la nici un tribunal. El nu poate nici sã câºtige, dar nici sã piardã scrutinuri electorale, pentru cã este temelia de-a pururi a poporului român. El este prezent, însã, în prezent printrun procent copleºitor de 92%, care face în inimile noastre cea mai puternicã forþã spiritualã ºi, de ce nu, ºi politicã, atunci când ar trebui sã constate cã partidele ºi oamenii politici o iau de multe ori razna.

Biserica este prima instituþie a þãrii, deci singura speranþã pe care o mai avem, fiindcã ea trebuie sã reprezinte legãtura noastrã cu divinitatea eternã. Ea se confruntã cu însãºi existenþa istoricã a neamului românesc, a avut tãria ºi Dumnezeu ne-a ajutat ca în fruntea ei sã se afirme conducãtori care au reuºit sã o fereascã de desfiinþare ºi nimicire.

Mi se pare un truism sã-l pomenesc aici pe acel Patriarh Justinian Marina, popã de þarã oltean, care a izbutit sã înºele cele mai rafinate minþi ale NKVD, salvând nava Bisericii de la pieire. Ca sã nu mai vorbim de succesorul sãu, Justin Moisescu, care a plãtit cu viaþã opoziþia sa fermã la distrugerea ctitoriei mavrocordine, Mânãstirea Vãcãreºti.

Dupã 1990 s-a crezut cã Biserica Ortodoxã Românã va intra în apele liniºtite ale menirii sale. Din când în când, însã, se vedeau ºi se auzeau trupe de ºoc ce, în timpul sfintelor slujbe, vocifereau în defavoarea Întâiuluistãtãtor al Bisericii. Nimeni însã nu le-a dat importanþã ºi, încetul cu încetul, glasurile lor au dispãrut înecate în masa covârºitoare a credincioºilor.

Acum, însã, s-a petrecut un lucru de o gravitate excepþionalã, ceea ce mass-media numeºte un atac ticãlos împotriva B.O.R. ºi ne determinã sã gândim cã activitatea Bisericii Ortodoxe Române este monitorizatã ºi lovitã.

Oare, cele 2.000 de biserici care s-au ridicat de isnoavã ºi cele 6.000 reparate dupã 1990 supãrã pe cineva?

Existã, oare, cercuri interne sau forþe externe care sunt interesate în subminarea celui mai puternic reazem al statului român?

Am convingerea nestrãmutatã în existenþa celor mai bune relaþii, legate dupã vizita Sanctitãþii Sale Papa Paul Ioan al II-lea la Bucureºti, între Biserica Universalã ºi Ortodoxia Românã. Cu atât mai mult cu cât ne leagã ºirul lung al martirilor pe care ºi una ºi alta i-au oferit lui Hristos în timpul regimului comunist.