Cristian Sandache

Domnule preºedinte,

Doamnelor ºi domnilor colegi,

”Veniþi alãturi de mine toþi cei mãrunþi, toþi cei care se simt excluºiÒ Ñ afirma, duminicã noaptea, Jean-Marie Le Pen, liderul Frontului Naþional Francez, unul dintre finaliºtii alegerilor prezidenþiale din Franþa.

La o privire superficialã am fi tentaþi sã nu acordãm o preocupare deosebitã unui eveniment ce aparþine, în fapt, vieþii politice interne din Hexagon. În aparenþã. În realitate, însã, rezultaltele primului tur ale prezidenþialelor Franþei semnificã efectele pe care le pot avea asupra unui segment al electoratului dintr-o þarã cu solidã tradiþie democraticã eºecurile reale sau imaginare ale politicianismului, o anumitã exasperare a celor mai defavorizaþi, în faþa retoricii clasice, vizavi de un discurs atipic, pe alocuri frust ºi chiar incitant prin aparenta energie degajatã. Dacã adãugãm aici ºi faptul, deloc de neglijat, cã iniþiatorul acestui tip de discurs nu a exercitat niciodatã puterea politicã, rezultã cã pentru unii oameni, care se simt cu adevãrat strãini sufleteºte în propria lor þarã, un astfel de comportament politic devine o tentaþie.

Demagog de mare talent, îmbinând ca un predicator straniu spaimele colective cu ideea apãrãrii interesului naþional, liderul extremei drepte franceze este semnificativ ca prezenþã pentru o întreagã galerie de personaje gen Joerg Heider sau Vladimir Jirinovski, ultimul, de altfel, oferindu-se sã-l susþinã personal pe Le Pen.

Pentru noi, românii, acest rezultat trebuie sã ne facã mai atenþi în ceea ce priveºte cãile prin care modelul democratic, cu toate articulãrile sale, este aplicat în planul realitãþii româneºti. Corupþia, sãrãcia, atitudinea faþã de oameni, prestaþia politicienilor, totul este contabilizat cu ocazia alegerilor, iar anumiþi oameni pe care, în nici un caz, nu trebuie sã-i dispreþuim opteazã pentru unii politicieni care ºtiu sã le exploateze cu abilitate frustrãrile. Astfel de exemple se pot întâlni în toate þãrile.

Unii, cu un soi de populism bãºcãlios, dând impresie electoratului cã fac corp comun cu el, cã dispreþuiesc la rândul lor pe Îmbogãþiþii de mucava, pe prigonitorii celor sãraci. Alþii fac apel la arsenalul neomesianismului politic, la retorica populatã din belºug cu teme esenþiale ale mitologiei sau istoriei popoarelor respective. E nevoie însã de soluþii economice, sociale, politice cu adevãrat democratice. E nevoie ca pe cei mai sãraci ºi mai defavorizaþi dintre noi sã-i tratãm mereu cu înþelegerea cuvenitã ºi sã nu le jignim demnitatea. Niciodatã un grup sau un segment mai larg de oameni nu trebuie culpabilizat sau demonizat pentru o anumitã opþiune politicã, chiar dacã aceasta nu convine majoritãþii.

Democraþia autenticã presupune însã cultivarea dialogului ºi impunerea acelor modele economico-sociale cu adevãrat benefice pentru ca nici un demagog, fie el ºi seducãtor pe alocuri, sã nu mai vândã iluzii periculoase celor aflaþi Ñ parafrazându-l pe Emil Cioran Ð ”pe culmile disperãriiÓ.