Ioan-Adrian Vilãu

Domnule preºedinte,

Doamnelor ºi domnilor colegi,

Vin în faþa dumneavoastrã pentru a prezenta câteva argumente în favoarea amendamentului propus de domnul deputat Gaspar Acsinte.

În primul rând, cred cã ar trebui sã nu plecãm de la ideea preconceputã cã în aceastã aulã ne împãrþim, din punctul de vedere al acestei probleme, în mai multe tabere.

În al doilea rând, trebuie sã plecãm de la faptul cã, dacã Constituþia face aceastã diferenþiere între diferite faze, nu este deloc ridicol ca noi sã luãm în discuþie aceastã problemã.

În al treilea rând, este inadmisibil pentru oamenii obiºnuiþi, pentru justiþiabilii care nu ajung în Parlament, ca sã fie arestaþi, reþinuþi, percheziþionaþi sau trimiºi în judecatã fãrã o cercetare prealabilã suficient de temeinicã. Ne-am umplut de ridicol sau justiþia românã s-a umplut de ridicol în urmã cu câteva luni de zile, când a arestat una dintre persoanele cu mare influenþã în zona economicã, directorul de la PETROM, ca peste câteva sãptãmâni sã fie pus în libertate, cu scuzele de rigoare. Tocmai pentru cã acel dosar de arestare s-a fãcut pe vorbe, pe coperþi goale care în interior nu aveau nici un fel de conþinut.

Cu atât mai mult, de câþiva ani de zile am intrat în aceastã capcanã a presei în care foarte uºor ºi adesea justiþia se spãla pe mâini spunând cã nu poate sã facã absolut nimic, pentru cã nu i se ridicã imunitatea parlamentarã. Fals! N-a împiedicat nimeni Parchetul General sã cheme la audieri, n-a împiedicat nimeni Parchetul General sã invite la discuþii pe toþi cei care sunt incriminaþi.

Aceastã imunitate nu opereazã deloc în zona de cercetare penalã. În momentul în care se vine în faþa Parlamentului pentru a se cere ridicarea imunitãþii pentru unul dintre cele patru lucruri prevãzute de Constituþie, trebuie sã avem o discuþie foarte clarã, nu ca în alte situaþii, când a venit un dosar gol, doar cu o simplã cerere, fãrã nici un fel de argument, fãrã nici un fel de probaþiune. Dacã nu facem în acest fel, ajungem din nou în situaþia de dinainte de 1989, când prima oarã se aresta omul, dupã aceea-i completau dosarul. Or, eu cred cã nimeni nu-l împiedicã acum pe ministrul justiþiei sau pe procurorul care ancheteazã cazul sã vadã pentru ce trebuie sã-i fie ridicatã imunitatea parlamentarã. Nu trebuie sã plecãm de la prezumþia de vinovãþie ºi sã spunem cã dacã s-a ordonat percheziþia automat este vinovatã persoana respectivã.

Aºa cum cred cã domnul deputat Dejeu nu a înþeles corect urmãtorul lucru: nu este vorba cã se merge gradual pe cerere, prima oarã pentru percheziþie, dupã aceea pentru reþinere, dupã aceea pentru arestare. Nimeni nu-l împiedicã pe ministrul justiþiei sã cearã dintru început, dacã dosarul este temeinic argumentat, direct trimiterea în judecatã. Nu este obligatoriu sã treacã prin purgatoriul reþinerii, sã spunem, arestãrii ºi aºa mai departe. Aceastã chestiune nu este un lucru care se referã doar la Parlamentul României. Aceasta este o chestiune care trebuie sã priveascã responsabilizarea justiþiei în general. De foarte multe ori presa ºi opinia publicã sunt pornite pe ideea cã i-au arestat. Da! I-au arestat, cã e uºor de arestat, dar dupã aceea, în instanþã, dosarul n-a þinut pentru cã a fost prost întocmit, s-a plecat de la prejudecãþi, ºi nu de la argumente în fond.