Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 iunie 2002
Dezbatere proiect de lege · respins
Iulian Mincu
Discurs
## Domnule preºedinte,
## Doamnelor ºi domnilor deputaþi,
Aº vrea sã vã spun cã în numele Comisiei pentru învãþãmânt, ºtiinþã, tineret ºi sport s-a aprobat raportul asupra proiectului Legii cercetãrii ºtiinþifice ºi dezvoltãrii tehnologice. Proiectul de lege a fost înaintat comisiei de cãtre Biroul permanent cu nr. 2 din 28 ianuarie 2002, în vederea examinãrii în fond ºi întocmirii raportului.
Proiectul de lege îºi propune sã readucã într-un tot unitar prevederile actelor legislative elaborate ºi adoptate în perioadele precedente ºi a numeroaselor modificãri la acestea.
Starea de dificultate, prin reducerea drasticã a resurselor în care se gãseºte cercetarea ºtiinþificã ºi cerinþele actuale privind organizarea, funcþionarea ºi finanþarea sistemului naþional de cercetare ºtiinþificã, dezvoltare ºi tehnologie ºi de valorificare a rezultatelor impun elaborarea unei legi coerente, în vederea promovãrii progresului economic ºi social al þãrii ºi integrãrii în aria europeanã a cercetãrii ºtiinþifice.
Proiectul de lege a fost examinat ºi avizat în Comisia pentru buget, finanþe ºi bãnci, de Comisia juridicã, de disciplinã ºi imunitãþi.
De asemenea, proiectul de lege a fost avizat de Consiliul Legislativ ºi Comisia economicã ºi în Senat. În raport de obiectul ºi conþinutul sãu, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit prevederilor art. 72 din Constituþie.
La dezbaterea proiectului au participat ca invitaþi, în conformitate cu art. 51 ºi 52 din Regulamentul Camerei Deputaþilor, Ecaterina Andronescu, ministrul educaþiei ºi cercetãrii, ªerban Constantin Valeca, ministrul delegat al educaþiei ºi cercetãrii, Adrian Câmpurean, secretar de stat la Ministerul Educaþiei ºi Cercetãrii, Gheorghe Stãnicã, secretar general-adjunct al Departamentului de cercetare în cadrul M.E.C.Ñului, Ion Stãnciulescu, preºedinte al Uniunii patronale a unitãþilor de cercetare, dezvoltare, proiectare, Radu Minea, preºedinte al Federaþiei sindicale sindicatelor lucrãtorilor din cercetare, proiectare.
Sinteza rezultatelor analizelor ºi dezbaterii în comisie a Legii cercetãrii ºtiinþifice ºi dezvoltãrii tehnologice evidenþiazã urmãtoarele: structura numericã a textelor Ñ total: 347; texte în raportul comisiei Ñ 355; amendamente formulate Ñ total 184, dintre care amendamente aprobate pe grupuri parlamentare: P.S.D. Ñ 85; P.R.M. Ñ 52; P.N.L. Ñ 9; U.D.M.R. Ñ 6; P.D. Ñ 4; Grupul minoritãþilor naþionale Ñ 3.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.