Lazãr Lãdariu

Domnule preºedinte,

Doamnelor ºi domnilor deputaþi,

Despre atacul armat asupra rugbiºtilor juniori de la U. Cluj-Napoca, comis pe teritoriul þãrii vecine ºi prietene Ungaria, despre scenele de coºmar trãite de tinerii sportivi sub ameninþarea pistolului, în momentul întoarcerii dintr-un turneu din Italia, am citit în ziarele româneºti de sãptãmâna trecutã.

Despre cele petrecute duminicã la Miercurea-Ciuc, la meciul de hochei pe gheaþã între echipele Steaua ºi Sport Club din localitate, nu prea am avut prilejul sã citim. Am vãzut însã cu toþii scenele revoltãtoare petrecute pe Patinoarul ”Bokor LajosÒ amintit. Prea dese ºi evidente au fost momentele în care se petrec pe la aceste meciuri toate dezlãnþuirile antiromâneºti. Deja sunt prea bine cunoscute expresiile suburbane, jignitoare de tipul celor folosite ºi pe ”NŽpstadionÒ din Budapesta, lovirea cu un scaun în cap a reporterului Roxana Amzer de la Antena 1 ºi altele.

Ion Ioniþã, antrenorul echipei militare, pune degetul pe ranã afirmând cã ceva e putred acolo, iar bãtaia de joc nu mai poate fi suportatã la nesfârºit sub steagurile roºu, alb, verde fluturate, fãrã pic de jenã ºi ruºine, la Miercurea-Ciuc. Ca ºi cum aducerea unor jucãtori ºi susþinãtori mercenari nu ar fi suficientã în acest oraº din secuime, prea dese sunt rãbufnirile de urã.

Ameninþãrile chiar la tribuna oficialã, jocul la rupere, lovirea intenþionatã a lui Timaru de cãtre ªolomon, prestaþia fãþiºã împotriva Stelei a arbitrului Moln‡r, care nu-i pentru prima oarã în culpã, fariseismul domnului Mezei, conducãtorul clubului, au dus la retragerea echipei de pe teren într-un vulcan clocotind de urã ºi adversitate, care nu mai au nimic comun cu sportul.

Ce se petrece la Miercurea Ciuc se întreabã ºi cãpitanul formaþiei, Marius Gliga. Chiar sã nu ºtie oare? Sfântã naivitate! N-ar fi fost cumva mai potrivit sã-i întrebe pe cei urlând, fluierând, huiduind ºi jignind un întreg popor român, cu ochii ieºiþi din orbite? În ce þarã vã treziþi?

În primul rând, iresponsabilitãþii trebuie sã i se opunã nevoia de mãsuri radicale împotriva unui climat sportiv ºi civic dezonorat de acte de acest fel. Huliganii trebuie sã ºtie pentru totdeauna ºi sã se obiºnuiascã mãcar în cea- sul al doisprezecelea cu gândul cã Miercurea-Ciuc este în România, deci e pãmânt românesc.

Aºadar, acolo, în inima României, trebuie sã fluture tricolorul roºu, glaben ºi albastru, ºi nu steagul roºu, alb, verde! Acolo nu-i o altã limbã oficialã, nici o altã þarã! Celor convinºi cã pe acolo toate vin prin via Budapesta ºi prin filiera Soros trebuie sã le reamintim cã, prin nepãsarea celor mari, aºa au fost posibile prin vreme ºi Dictatul de la Viena ºi cartea numitã ”Fãrã milãÒ, ºi masacrele de la Ip, Treznea, Moisei, Sãrmaºu, ºi alungarea românilor din judeþele Harghita ºi Covasna, ºi cele greu de închipuit petrecute la Zetea ºi Dealu, ºi falsificarea istoriei Transilvaniei, ºi Declaraþia de la Budapesta, ºi tragedia de la Târgu-Mureº din martie 1990, ºi declaraþiile incendiare ale lui Kolumban G‡bor ºi TškŽs L‡szl— despre românizarea unor pâmânturi, dintotdeauna româneºti, ºi încercarea de introducere a celei de-a doua limbi oficiale. Nimic pe acolo nu mai este întâmplãtor, iar Guvernului oportunist ºi antinaþional actual îi mai amintim o datã, dacã este nevoie, cã cine îºi uitã istoria meritã s-o retrãiascã.