Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 februarie 2003
other
Sever Meºca
Discurs
## Domnule preºedinte,
## Doamnelor ºi domnilor deputaþi,
Doresc sã încep cu o precizare: cu ocazia ultimei ºedinþe comune a Camerei Deputaþilor ºi Senatului, un stimat coleg, domnul deputat Boiangiu, a afirmat cã
exprimã poziþia deputaþilor independenþi. Rog sã se consemneze faptul cã, fiind eu însumi deputat independent, nu am cunoºtinþã de convocarea unei reuniuni a deputaþilor independenþi la care sã se adopte un punct de vedere comun ºi cã domnul deputat Boiangiu nu a fost împuternicit sã se pronunþe în numele meu în legãturã cu problemele aflate atunci pe ordinea de zi ºi legate de criza irakianã.
Vã mulþumesc.
ªi, acum, subiectul declaraþiei mele politice. Domnule preºedinte,
Doamnelor ºi domnilor colegi,
Declaraþia mea politicã de astãzi se va referi la una din problemele importante faþã de care clasa politicã româneascã ºi opinia publicã s-au divizat în ultima vreme. Cel mai afectat de problemã Ñ dacã au sau nu voie parlamentarii sã facã afaceri Ñ pare a fi principalul partid de guvernãmânt Ñ Partidul Social Democrat.
Aparent, nu ar trebui sã fiu preocupat de deznodãmântul unei astfel de dispute, cu atât mai mult cu cât, personal, nu sunt implicat în afaceri Ñ nici în firme proprietate de stat, nici în firma aflate în proprietate privatã. Se pare cã nu am calitãþile necesare pentru a face afaceri în nume ºi interes propriu, chiar dacã, cu mult timp în urmã, am fãcut afaceri pentru þarã Ñ am importat echipamente navale ºi am exportat nave. Dar problema este de interes public ºi trebuie rezolvatã principial, fãrã urã ºi prejudecatã, ºi fãrã invidie, aº adãuga eu la sintagma cunoscutã.
Am cunoscut în timp mulþi parlamentari din diferite þãri care fãceau, mai la luminã sau mai discret, afaceri. Problema este ce ar trebui sã facã parlamentarii români.
Cu mai mult de 13 ani în urmã, unii membri ai societãþii româneºti, în fond, au dãrâmat un anume fel de organizare a societãþii, în care statul era principalul proprietar ºi majoritatea afacerilor se fãceau în numele ºi spre binele statului, cu intenþia declaratã ca profitul sã fie repartizat echitabil, într-o anume echitate tuturor membrilor societãþii. Membrii societãþii au considerat cã, aºa cum se spune acum în mod curent, statul este un prost manager, cã trebuie sã se renunþe la economia centralizatã ºi cã echitatea de atunci nu era tocmai o echitate veritabilã. Reprezentanþii acelui fel de economie, ai acelui fel de securitate socialã, ai acelui fel de învãþãmânt, ai acelui fel de asistenþã medicalã nu au sãrit în ajutorul organizãrii sociale care dispãrea; dimpotrivã, s-au bucurat, s-au declarat adepþii altui fel de organizare, s-au declarat partizanii economiei de piaþã, ºi îi regãsim acum peste tot, inclusiv printre noi.
Trecerea de la o societate centralizatã la o societate de piaþã liberã, tranziþia, cum o cunoaºtem noi toþi, este lungã ºi dificilã, prea lungã ºi prea dificilã.