Costel Marian Ionescu

Domnule preºedinte, Doamnelor ºi domnilor deputaþi,

Împotrivirea populaþiei româneºti faþã de prevederile referitoare la composesorate, menþionate în Legea nr. 1/2000.

Consider cã prevederea referitoare la composesorate, stipulatã în Legea nr. 1/2000, trebuie exclusã cu desãvârºire din cuprinsul acestei legi.

Motivele contestãrii prevederii referitoare la composesorate sunt:

Legea nr. 1/2000 privitoare la reconstituirea dreptului de proprietate al foºtilor proprietari asupra pãdurilor, lege în care sunt menþionate ºi composesoratele, a fost propusã de fostul deputat P.N.Þ.C.D. Vasile Lupu. Autorul acestei legi a fost susþinut ºi de unii confraþi de-ai sãi din partidul din care face parte, dar presat ºi sprijinit mai cu seamã de cãtre parlamentarii din U.D.M.R.

Prevederile acestei legi cu privire la composesorate au fost contestate încã din faza de început chiar de membrii P.N.Þ.C.D., între care un potrivnic înverºunat a fost domnul Romicã Tomescu, fostul ministru al apelor, pãdurilor ºi protecþiei mediului, fãrã a mai vorbi de parlamentarii opoziþiei de atunci.

Legea nr. 1/2000, prevederile ei în ansamblu trebuie sã facã obiectul dezbaterii de cãtre întreg poporul român ºi mai cu seamã de cãtre þãrani ºi foºti proprietari ai suprafeþelor de terenuri împãdurite, având în vedere importanþa acestei legi, implicaþiile ºi consecinþele foarte grave ce vor decurge din aplicarea lor.

Prevederea referitoare la composesorate menþionatã în Legea nr. 1/2000 va crea mai devreme sau mai târziu tensiuni interetnice în Ardeal ºi zonele limitrofe. Menþinerea ºi aplicarea acestei prevederi va duce la mari neplãceri ºi confruntãri, la grave probleme impuse în special autoritãþilor locale privind ceea ce a fost pe timpul când s-au creat composesoratele ºi ceea ce existã astãzi.

La constituirea composesoratelor (1761-1764), Transilvania era subjugatã de Imperiul Habsburgic, populaþia maghiarã locuitoare în Ardeal era mult mai micã în comparaþie cu populaþia românã, majoritarã ºi fãrã drepturi, iar suprafeþele terenurilor împãdurite de români în decursul secolelor existenþei lor ca naþiune autohtonã erau atunci îndeajuns de mari ºi multe pentru ca imperialii sã aibã de unde sã dea dupã bunul lor plac, cã doar nu dãdeau din trupul þãrii lor. Or, restituirea acestor composesorate ar însemna tocmai revenirea la situaþia din vremea imperiului, adicã o adevãratã restaurare a ceea ce a fost amendat de istorie. Atunci, Transilvania, pãmânt milenar românesc, se afla sub jurisdicþia Imperiului Habsburgic, ºi apoi Austro-Ungar. Acum ea se aflã în componenþa patriei-mamã, România, iar situaþia este mult prea diferitã de ceea ce a fost atunci.

Este foarte bine de ºtiut cã aceste composesorate au fost înfiinþate ca o formã de folosinþã comunã a pajiºtilor, fâneþelor ºi pãdurilor de cãtre membrii regimentelor secuieºti de graniþã, create de împãrãteasa Maria Teresa. Proprietar al acestor terenuri rãmânea în continuare statul. Dreptul de folosinþã comunã a fost transformat în drept de proprietate individualã cu 100 de ani mai târziu, când au fost înfiinþate noi composesorate, dupã constituirea dualismului austro-ungar. Românii nu au fost primiþi în aceste composesorate decât într-un numãr foarte mic, ca sã nu se spunã cã au fost nedreptãþiþi.