Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 noiembrie 2001
other · adoptat
Toma Zaharia
Discurs
## Domnule preºedinte,
Doamnelor ºi domnilor deputaþi,
În legãturã cu cazul amintit aici, vã informez cã în 1994 imobilul menþionat a fost revendicat de fostul proprietar, a fost câºtigat în instanþã, dupã care a fost vândut în 1995, conform unui contract de vânzare-cumpãrare, familiilor Stancu Milivoi ºi Cârpas Salatov.
Ca urmare a schimbãrii proprietarului, cei 8 locatari ai imobilului au acþionat în instanþã, la toate gradele de jurisdicþie, obþinând o hotãrâre defavorabilã, în sensul cã s-a dat câºtig cumpãrãtorului, care e de bunã-credinþã.
În luna septembrie 1999 familia petentului Dragoºin Veniþius pãrãseºte imobilul, dar îºi lasã în apartament bunurile. Celelalte 7 familii au pãrãsit imobilul în urma înþelegerii cu noii proprietari.
La 25 iulie 2000 ºi 28 iulie 2000 lucrãtori ai Direcþiei de sãnãtate publicã ai judeþului Timiº au procedat la efectuarea unui control la adresa imobilului, ocazie cu care au întocmit procese-verbale de constatare a condiþiilor igienico-sanitare, în care au recomandat dezinfecþia de urgenþã a spaþiului.
La data de 31 iulie 2000, aceiaºi funcþionari ai Direcþiei de sãnãtate publicã a judeþului Timiº au încheiat un nou proces-verbal de constatare a condiþiilor igienicosanitare, prin care se constatã cã spaþiul în cauzã a fost igienizat ºi dezinfectat conform recomandãrilor.
Familia ale cãrei bunuri au fost evacuate a depus ulterior mai multe plângeri la diferite instituþii, unele dintre acestea fiind înregistrate la Secþia 1 de Poliþie Timiºoara sub nr. P2.329 din 14 noiembrie 2000. În acest sens s-au efectuat cercetãri, acte premergãtoare cercetãrii, iar la 16 ianuarie 2001 s-a propus soluþia de neîncepere a urmãririi penale, soluþie infirmatã ulterior de Parchet, dosarul fiind restituit cu unele îndrumãri. S-au continuat cercetãrile în aºa fel încât, la 25 iulie 2001, în urma unei analize la Parchet, s-a înaintat dosarul cu aceeaºi propunere de neîncepere a urmãririi penale, fiind avute în vedere documentele de la dosar, din care a rezultat cã familia evacuatã nu prezentase nici un act care sã justifice locuirea în acel imobil. Ulterior, dosarul penal a fost restituit Poliþiei cu indicaþii privind completarea cercetãrilor.
La data de 1 octombrie 2001, cu ocazia controlului efectuat la nivelul Inspectoratului de Poliþie al judeþului Timiº pe linia dosarelor aflate în lucru, s-a analizat ºi acest dosar, concluzia fiind aceeaºi, ºi anume de neîncepere a urmãririi penale, soluþie despre care a fost informat ºi petentul Dragoºin Veniþius. Acesta a revenit la 18 octombrie 2001 cu plângere la Poliþia Municipiului Timiºoara, susþinând în continuare ilegalitatea evacuãrii, fãrã sã prezinte noi documente ºi probe faþã de cele prezentate în plângerile anterioare. Aceastã din urmã plângere, deci cea din 18 octombrie, a fost înregistratã la nr. P2.330 din 18 octombrie, urmând a se efectua cercetãri faþã de funcþionarii Direcþiei de sãnãtate publicã Timiº sub aspectul sãvârºirii infracþiunii de abuz în serviciu.