Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 octombrie 2001
other
Iulian Mincu
Discurs
## Domnule preºedinte,
## Doamnelor ºi domnilor deputaþi,
În ºedinþa de guvern din 27 septembrie 2001 s-a discutat textul unei ordonanþe de urgenþã care reprezintã actul de naºtere a 8 universitãþi din cele 18 aflate de peste 6 luni în discuþia Comisiei de învãþãmânt a Camerei Deputaþilor.
Nu s-a putut lua pânã acum la comisie nici o mãsurã, cu toate cã existã materialele necesare, întrucât, la cererea ministrului educaþiei ºi cercetãrii, s-a aºteptat punctul de vedere al ministerului. Acest punct de vedere nu îl avem oficial nici în prezent, în schimb, în ultimile zile au apãrut la televiziune ºi în presã lista celor 8 universitãþi particulare acreditate prin ordonanþã de urgenþã. Motivaþia exprimatã de ministru sunã astfel: ”În urma controalelor celor 20 de universitãþi s-a constatat cã personalul didactic este format din cadre didactice pensionate sau care nu sunt titularizate, structuri academice de conducere ile-
gal constituite, asistenþi sau preparatori cu funcþii de prorectori, decani sau secretari ºtiinþifici, depãºirea capacitãþii de ºcolarizare cu scopul interesului financiar în dauna calitãþii de învãþãmânt. Exemplu: Spiru Haret Ð 530%, Româno-Americanã Ð 133%. Creºterea numericã a numãrului de studenþi este evident necorelatã cu posibilitãþile reale de ºcolarizareÒ.
Prin declaraþia de astãzi þin sã precizez:
1) Legea învãþãmântului ºi acreditãrii nr. 84 din 1995, lege organicã, invocatã în ordonanþa de urgenþã spune cã: ”Înfiinþarea instituþiilor de învãþãmânt superior se face prin lege, în baza procedurilor prevãzute de Legea nr. 88 din 1993 art. 56 alin. 1.
2) Constituþia României prevede la art. 114 alin. 4 cã: ”În cazuri excepþionale, Guvernul poate adopta ordonanþe de urgenþã. Acestea intrã în vigoare numai dupã depunerea lor spre aprobare în ParlamentÒ. Mã întreb ºi ne putem întreba care este starea excepþionalã în cazul de faþã?
3) La 5 din cele 8 universitãþi acreditate prin ordonanþã de urgenþã, s-au constatat de cãtre comisie, pe baza documentelor depuse de cãtre acestea, o serie de inadvertenþe sau falsuri.
4) Motivaþia ministrului, depãºirea numãrului de studenþi sau cã unele cadre sunt pensionate, se aplicã ºi la facultãþile de stat. Dau, spre exemplu, Universitatea Valahia din Târgoviºte, condusã de un rector de peste 76 de ani, cadre didactice ce ating vârsta de 82 Ð 83 de ani, ceea ce dupã mine este factor grav. Numãrul de studenþi înscriºi cu taxe este exagerat de mare. La facultatea de drept, spre exemplu, la 40 de studenþi fãrã taxe existã înscriºi 500 studenþi cu taxe, adicã 1250%, iar la A.S.E., la 80 studenþi fãrã taxe sunt înscriºi cu taxe 600 de studenþi, adicã 750%. Exemplele pot continua ºi cu alte universitãþi de stat, aspecte ce contravin flagrant legilor în vigoare.
5) În conformitate cu Legea nr. 84 din 1995, aºa cum am subliniat în interpelarea din 12 martie 2001, învãþãmântul particular funcþioneazã, potrivit legii, pe principiul nonprofit, pe principiul nediscriminãrii ºi respectând standardul naþional Ñ Monitorul Oficial nr. 606 din 10.12.1999 capitolul XI, art. 102.