Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 martie 2003
Dezbatere proiect de lege · respins
Becsek-Garda Dezideriu Coloman
Discurs
## Domnule preºedinte,
## Doamnelor ºi domnilor deputaþi,
Interpretarea ºi obstrucþionarea aplicãrii legilor în România de cãtre angajaþii Direcþiilor Silvice se leagã de legislatura anterioarã, când aºa-numita ”promoþie de aurÒ a împiedicat retrocedarea terenurilor cu vegetaþie forestierã ºi a impus ca, la punerile în posesie, pãdurile private sã fie comasate cu pãdurile composesorale ºi sã nu se retrocedeze mai mult de 10 hectare, dupã autor.
Dupã tratative îndelungate între U.D.M.R. ºi Partidul Social Democrat s-a ajuns la deblocarea acestei situaþii, la începutul anului 2001, ºi s-a permis retrocedarea efectivã a terenurilor cu vegetaþie forestierã.
Obstrucþionarea aplicãrii legilor am simþit-o ºi cu ocazia înfiinþãrii structurilor private, dar, în special, în cursul anului 2002, când s-a retras, în mod arbitrar, la cererea unor funcþionari de la Direcþia Silvicã Harghita, acestor structuri silvice proprii, dreptul de folosire a ciocanelor silvice de marcat în alte terenuri decât cele administrate de ei. Memoriile depuse de noi la minister pentru deblocarea acestei situaþii au rãmas fãrã rezultat.
Prin urmare, eram nevoiþi sã depunem aceastã iniþiativã legislativã prin care ocoalele silvice private sã aibã dreptul sã punã în valoare masa lemnoasã în pãdurile proprietate privatã.
Comisia pentru agriculturã din Camera Deputaþilor a sesizat interpretarea tendenþioasã a Codului silvic ºi, la cererea mea, a intervenit la Ministerul Agriculturii pentru eliminarea restricþiilor. Acest caz s-a rezolvat în mod fericit. Nu este vinovat nici domnul secretar de stat, nu este vinovat nici domnul ministru, dar sunt vinovaþi unii funcþionari de la direcþiile silvice, care intervin pentru interpretarea tendenþioasã a legilor votate de Parlamentul României. ªi aici aº cere ca aceºti silvicultori de la direcþiile silvice sã fie pedepsiþi conform legii, pentru cã obstrucþioneazã activitatea legislativã ºi în special aplicarea legilor.
Sunt de acord cu respingerea acestei legi iniþiate de noi.
Mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.