Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 octombrie 2002
other · respins
R‡duly R—bert K‡lm‡n
Dezbaterea ºi adoptarea proiectului Legii privind producerea ºi comercializarea hameiului
Discurs
Domnule preºedinte, Doamnelor ºi domnilor deputaþi,
La dezbaterea acestui proiect de lege noi am avut un amendament, de a modifica sistemul prin care se evalueazã construcþiile dupã care se plãteºte aceastã contribuþie, din care s-a realizat bugetul special la care ne referim în conþinutul proiectului de lege.
Dupã mai multe discuþii cu iniþiatorul, grupul nostru parlamentar a renunþat la sistemul alternativ de evaluare indirectã a valorii construcþiilor, pentru cã am considerat cã momentan sistemul propus de iniþiator, care este ºi în practicã, este suficient de realist. Drept urmare, noi susþinem acest proiect de lege în forma prezentatã de iniþiator, aºa cum a fost adoptatã în comisie.
Dincolo de acest lucru, aº vrea sã fac o remarcã proceduralã: s-au iscat discuþii legate de caracterul acestei legi, dacã este organicã sau ordinarã, deºi, în mod firesc ºi normal, domnule preºedinte, ar fi fost ca onor Comisia juridicã sã se pronunþe cu privire la caracterul organic sau ordinar al acestei reglementãri, dat fiind faptul cã, totuºi, dânºii sunt cei mai în mãsurã, din punct de vedere al pregãtirii, sã se pronunþe asupra ei. Eu v-aº sugera sã mergem pe soluþia unei legi organice, pentru a înlãtura orice discuþie cu privire la aceasta.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.