ªtefan Baban

## Domnule preºedinte,

## Doamnelor ºi domnilor deputaþi,

Miros de faliment! Fiecare plãtitor de impozite îºi va întoarce pe dos buzunarele pentru a participa, în viitorul apropiat, la efortul colectiv de stingere a datoriilor uriaºe aruncate în cârca statului de firmele ce s-au împrumutat în strãinãtate. Nerambursate la scadenþã, sumele garantate aiurea de Guvern s-au adunat continuu în evidenþele finanþelor, deºi au alimentat într-o proporþie covârºitoare doar gãurile negre ale economiei.

Mecanismul prin care 8 miliarde de dolari au intrat în maºina de tocat bani a întreprinderilor flãmânde, ce n-au mai reuºit sã gãseascã atât de uºor pe piaþa internã credite neperformante pentru plata angajaþilor, a funcþionat ireproºabil din 1990 încoace.

Dincolo de cifrele exprimate în dolari cu o coadã de nouã zerouri, ceea ce s-a întâmplat în economie în ulti-

mii doi ani aratã inconºtienþa cu care gestionarii finanþelor þãrii din toate zonele politice au altoit la buzunarul public, atât de generos cu amicii de guvernare, o sumedenie de societãþi comerciale fãrã sevã, doar din dorinþa de a prelungi termenul unei scadenþe nemiloase a falimentului.

Deºi situaþia dezastruoasã a datoriei publice externe garantate de stat era cunoscutã la cele mai înalte niveluri, Guvernul a continuat sã-ºi punã obrazul pentru o mulþime de agenþi economici, aºa cã statul este bun de platã pentru 7 din cele 8 miliarde de dolari împrumutaþi de societãþile comerciale, iar situaþia este aproape disperatã.

Chiar ºi în cazul în care finanþele refuzã orice obligaþie de garantare a creditelor în urmãtorii 5 ani, achitând treptat debitele cãtre creditorii externi, existã posibilitatea diminuãrii infime a riscului de a intra în colaps economic.

În acest timp, restanþele trebuie achitate la timp, pânã la ultimul cent, indiferent de posibilitãþile firmei creditate sau de modul în care au fost irosiþi banii. Astfel, dacã un singur dolar lipseºte la scadenþã, România poate fi declaratã în incapacitate de platã ºi de aici pânã în prãpastie nu mai este decât un singur pas.

În numele unei politici sociale pãguboase ºi a prieteniilor politice care au încãlecat an de an bugetul de stat, miliarde de dolari au trecut graniþa fãrã a aduce în þarã nimic ºi, paradoxal, pãstrarea datornicilor pentru care s-au acordat garanþii este acum cea mai bunã soluþie. ªicanarea, declararea falimentului sau lichidarea acestora aduce la scadenþã împrumutul garantat, iar statul român ar fi obligat sã plãteascã dintr-o datã sume imense pe care sigur nu le poate suporta.

În momentul de faþã, deºi sunt alimentate cu bani publici, motoarele economiei lucreazã mai mult pentru strãinãtate. Efortul finanþãrii întregului proces a fost trecut, însã, pe furiº de la întreprinderi în spinarea oamenilor simpli. Deºi vina de a fi contribuabili este acum taxatã mult prea dur, nimeni nu þipã, iar guvernanþii pãstreazã tãcerea totalã.