Doru Crin Trifoi

Domnule preºedinte, Doamnelor ºi domnilor deputaþi,

Toate argumentele aduse s-au raportat, din nou, la infracþiunile de calomnie prin presã ºi nu la infracþiunea de calomnie pe care noi am sancþionat-o în art. 206 din ordonanþa de urgenþã ºi care, am spus, este calomnia de drept comun, nu este calomnia calificatã, comisã prin presã.

În al doilea rând, am rugãmintea sã nu facem o confuzie de termeni din domeniul dreptului penal cu termeni din dreptul civil. Noþiunea de ”bunã-credinþãÒ în dreptul penal îºi are valenþele ei, dar aici vorbim despre vinovãþie, sub formele ei: intenþie ºi culpã ºi nu despre buna-credinþã.

Pe de altã parte, aºa cum sunã textul astãzi în Codul penal la art. 207, care reglementeazã proba veritãþii, el este destul de cuprinzãtor ºi acoperã ºi interesul domnului deputat, în sensul cã proba veritãþii este admisã dacã demonstreazã apãrarea unui interes legitim. Or, ”interesul legitimÒ acoperã, prin conþinutul lui semantic, ºi interesul public.

În ultimul rând, sintagma propusã de domnul deputat, ºi anume: ”Servirea interesului public ºi proba bunei-credinþeÒ, în situaþia în care nu se admite proba veritãþii, ar însemna sã ducã la concluzia cã prin imputarea unui fapt mincinos se poate servi interesul public cu bunã-credinþã, ceea ce cred cã este inadmisibil ºi din punct de vedere etic.