Ionel Olteanu

## Domnule preºedinte,

## Doamnelor ºi domnilor deputaþi,

Ziua de 20 mai Õ90, de la care, iatã, s-au împlinit 11 ani, a rãmas în conºtiinþa publicã a românilor ca un reper fundamental pentru manifestarea liberã a opþiunilor electorale pentru însãºi revenirea României la valorile Europei contemporane Ð democraþia pluralistã, statul de drept ºi drepturile omului.

Oricare ar fi aceastã perspectivã din care am privi un asemenea eveniment major, nu-i putem nicidecum ignora consecinþele reprezentate de elaborarea ºi adoptarea Constituþiei din 1991, de crearea instituþiilor specifice statului de drept, de conturarea cadrului legislativ necesar unei economii de piaþã, cum nu putem sã nu-i recunoaºtem cauza primordialã Ð Revoluþia românã din decembrie 1989. Chiar dacã aceastã zi a fost doar un început care avea sã fie urmat de opþiuni diferite aproape dupã fiecare ciclu electoral, primele alegeri democratice ºi corecte pe care le-a cunoscut România modernã au însemnat, în primul rând, opþiunea popularã pentru democraþie. Nici euforia învingãtorilor, nici amãrãciunea învinºilor, ambele determinate de rezultatul scrutinului din 20 mai 1990, nu au reuºit, în final, sã împiedice maturitatea acceptãrii ºi de cãtre unii ºi de cãtre ceilalþi a deciziei cetãþenilor.

Aceasta, pentru cã un adevãr pe cât de simplu, pe atât de axiomatic ne-a arãtat atunci tuturor, de-a lungul a câtorva cicluri electorale, cã alegãtorii au întotdeauna dreptate, un adevãr etern uman ºi universal valabil, o lecþie care ne îndeamnã la maturitate ºi înþelepciune.

Stimaþi colegi,

Dupã un parcurs de 11 ani de construcþie democraticã, parcurs caracterizat în acelaºi timp de o tranziþie care pare sã devinã pentru prea mulþi dintre români interminabilã ºi mai ales insuportabilã, sunt convins cã am reuºit cel puþin sã conºtientizãm cã alegerile reprezintã mijlocul necesar al exprimãrii voinþei populare, cã democraþia veritabilã reprezintã echilibrul necesitãþii ºi al solidaritãþii, al puterii ºi opoziþiei.

Dupã aceºti 11 ani nu trebuie sã fim doar mai bãtrâni, ci, iatã, mai înþelepþi, semnificaþie care decurge în mod indiscutabil din alegerile din 20 mai 1990.

Un asemenea moment nu este doar un moment aniversar, ci un motiv de reflecþie profundã pentru o Românie profundã.

O asemenea reflecþie, chiar dacã este determinatã de un trecut cãruia unii îi contemplã rãnile insuficient cicatrizate, iar alþii îi admirã strãlucirea succeselor insuficient consolidate, în nici un caz nu poate sã facã abstracþie de un prezent pe cât de acut, pe atât de dramatic.

Angajatã într-un proces de integrare europeanã ºi euroatlanticã, România a reuºit contraperformanþa de a se plasa printre ultimele þãri aspirante la un loc într-o viitoare familie europeanã integratã.

Dupã 11 ani de tranziþie, aproape jumãtate din populaþia þãrii se aflã sub nivelul de sãrãcie admisibil, în timp ce aici, in Parlament, iatã, energiile se pierd în lupte sterile de cabinet, iar absenþele nejustificate de la lucrãrile în plen ºi de la cele ale comisiilor permanente par sã devinã un fenomen cronic, conturând aparenþa unei abdicãri de la mandatul alegãtorilor.