Emil Rus

Domnule preºedinte, Doamnelor ºi domnilor parlamentari,

Declaraþia mea politicã de astãzi se referã la mijloacele de transport-cãlãtori prin C.F.R. ºi are ca þintã activitatea Ministerului Lucrãrilor Publice, Transporturilor ºi Locuinþei.

În ceea ce priveºte tratarea acestui capitol în cartea albã a guvernãrii pesediste, obiectivele ºi strategiile de viitor, realizãrile mãreþe, nu îmi îngãdui nici o obiecþie.

Mã nedumereºte faptul cã acum preþurile sunt tot mai mari la transportul de cãlãtori ºi condiþiile de cãlãtorie tot mai precare. Vagoanele pentru cãlãtori rãmân pe mai departe din ce în ce mai neîngrijite, geamurile nu se închid, frigul face ravagii ºi preþul biletului de cãlãtorie sporeºte, iar la grupul sanitar îþi este greaþã sã te duci.

Eu cãlãtoresc sãptãmânal cu trenul de Baia-Mare (1641) sau Sighet (1644) ºi am cãutat sã înþeleg greutãþile: cã se lucreazã la infrastructurã pe alte trasee, cã s-au achiziþionat locomotive ºi vagoane, cã sunt bani puþini, cã nu se pot face toate deodatã.

Este adevãrat cã au fost aduse vagoane din Germania. Gurile rele susþin cã ele au fost fabricate în 1964 ºi cã ºi-au trãit traiul, iar nemþii au renunþat la ele. Ei le-au aruncat de rele, ºi noi le-am luat de bune. Sigur cã erau superioare celor autohtone, aveau încãlzire ºi o suspensie bunã, se putea cãlãtori cu ele în bune condiþiuni. Vorbesc la timpul trecut pentru cã, în ultima vreme, nu le-am mai întâlnit. ªi iarãºi spuneau unii cã sunt pe alte rute, ca sã vadã lumea cã ne-am înnoit!

O fi sau nu aºa nu-mi dau seama, dar cert este cã, în ultima vreme, nu le-am prea vãzut ºi am avut parte de cãlãtorii ieºite din normalitate, sigur, cu vagoanele noastre vechi. Într-un caz: geamul nu se mai închidea, iniþial a fost izolat cu o substanþã care nu-i îngãduia deschiderea, cineva l-a forþat, ºi eu l-am gãsit deschis, n-am avut ce face, aºa cã am dârdâit de frig zece ore.

O altã cãlãtorie de pominã a fost cea din 9 spre 10 martie a.c. Aveam loc pentru dormit la ”etajÒ în trenul nr. 1644, locul 36, într-un compartiment strâmt, încât cu greu se putea ajunge la locul care numai de odihnã nu a fost. Balansul era foarte mare, patul mic, ridicat prea sus, îngust, fãrã mijloace bune de siguranþã, ºi a trebuit ca toatã noaptea sã stau treaz spre a nu ”aterizaÒ. Biletul costã peste 700.000 de lei. Despre lenjerie, prosoape, nici nu mai doresc sã aduc vorba.

Nu fac aceastã declaraþie din dorinþa de a-mi crea facilitãþi, pentru cã mã voi descurca eu, dar mã gândesc la omul obiºnuit, având în vedere cã preþul unui bilet este, dacã nu jumãtate, atunci sigur o treime din pensia sau salariul lui. Se poate întreba: de ce nu merge la clasã? Dar tot atât de uºor se poate lua în considerare cã omul nu circulã de voie bunã, fiind poate bolnav sau fiind vorba de o femeie.

Ceea ce solicit eu, domnule ministru, este mai multã grijã pentru asigurarea condiþiilor civilizate de transport cu trenul. Sau este cineva pus anume sã distrugã aceastã formã de cãlãtorie, oferind alta, din jocul intereselor, cum ar fi mijloacele auto?