Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 martie 2003
other · informare
Emil Rus
Discurs
Domnule preºedinte,
Doamnelor ºi domnilor parlamentari,
Vreau ca prin aceastã declaraþie politicã sã amplific glasul celor mulþi care suferã, protesteazã sau cer cu insistenþã ministrului sãnãtãþii, doamna Daniela Bartoº, ºi implicit Guvernului Adrian Nãstase, clarificarea situaþiei din sãnãtate, înlãturarea haosului care dominã toate compartimentele ºi este întreþinut parcã în mod deliberat, ºi nu de altcineva decât de Casa Naþionalã a Asigurãrilor de Sãnãtate ºi de Ministerul Sãnãtãþii ºi Familiei.
În Ordonanþa de urgenþã a Guvernului privind situaþia asigurãrilor de sãnãtate s-au stabilit termene foarte precise, care nu sunt respectate nici de Casã, nici de minister. N-a fost constituitã încã adunarea reprezentanþilor caselor de sãnãtate judeþene; n-au fost stabilite atribuþiile vicepreºedinþilor Casei Naþionale; n-a fost adoptat noul statut al Casei Naþionale, ºi partea durã este cã nu au fost aprobate criteriile privind acreditarea furnizorilor de servicii medicale.
Decontarea cheltuielilor pe decembrie 2002 ºi pânã în prezent se va face ilegal; normele care trebuie aplicate de la 1 ianuarie 2003 lipsesc cu desãvârºire ºi sã nu uitãm cã existã restanþe de platã a unor servicii medicale ºi medicamente din 2002, care nu ºtim ce soartã vor avea.
Bolnavii cronici au dreptul, potrivit ultimelor reglementãri date, numai la trei medicamente compensate, ceea ce este nedrept ºi inuman, întrucât nevoile sunt complexe ºi medicii nu au libertatea de a prescrie tratamentele aºa cum considerã ei cã sunt necesare ºi eficiente.
În ”Cartea albã a guvernãrii P.S.D.Ò la pagina 217, volumul I se spune limpede ºi clar: ”Strategia de reformã a Ministerului Sãnãtãþii ºi Familiei a identificat ca prioritate patru arii de intervenþie strategicã: ”Organizarea ºi conducerea sistemului sanitarÒ, ”Finanþarea sistemului sanitarÒ, ”Sãnãtatea populaþiei ºi serviciile de sãnãtateÒ, ”Raþionalizarea resurselor fizice ºi umaneÒ. Ce s-a realizat în aceste ”arii de intervenþie strategicãÒ? Noi nu avem decât semnalele unui mare ºi cumplit haos.
Duminicã, 2 martie, intrând într-un spital judeþean, am aflat, spre disperarea unor bolnavi aduºi la urgenþã, cã nu existã medicamentele pentru intervenþie. Situaþie fãrã rãspuns. Sau alta: în localitatea Teaca, judeþul BistriþaNãsãud, s-a construit un ”Centru de sãnãtateÒ între anii 1993-1995 cu fonduri considerabile de la Crucea Roºie din Austria. Acestui spital, Casa de Sãnãtate nu-i poate asigura mijloacele necesare unei funcþionãri reale, iar consiliul local nu are posibilitãþi financiare pentru a-l susþine. Se pune problema trecerii acestui centru de sãnãtate în cadrul îngrijirilor sociale, ceea ce presupune consimþãmântul austriecilor ºi, fireºte, aceºtia nu sunt de acord sã-i schimbe destinaþia.
Cum stãm cu ”ariile strategice pesedisteÒ cântate în registru grav major de cãtre ”soliºtiiÒ ExecutivuluiÒ? Pun