Costache Mircea

## Domnule preºedinte,

## Doamnelor ºi domnilor,

Rãspund unei întrebãri adresate de tot mai mulþi cetãþeni cu care ne întâlnim în ultima vreme în satele noastre ºi nu pot sã-mi reprim nuanþa pamfletarã: ”Cine ne spurcã sãrbãtorile?Ò

Domnule preºedinte, în asemenea momente s-ar cuveni sã ne adresãm unii altora cu mai multã deferenþã, dar situaþia în care se aflã cei mai mulþi dintre concetãþenii noºtri ne impune un alt fel de discurs.

Multe ºi din ce în ce mai greu de suportat, chiar ºi de firea mult-rãbdãtoare a românului, sunt agresiunile ºi umilinþele la care este supus cetãþeanul de rând în toate zilele anului, dar mai ales de Sfintele sãrbãtori. Atunci se vede mai clar chipul hidos, lipsit de scrupule ºi fãrã Dumnezeu al ”ciocoiului nouÒ, lacom ºi apatrid. În special de Crãciun ºi de Paºti îi sunt oferite românului obidit cele mai diavoleºti cadouri: scumpirea preþului alimentelor, cântare trucate prin pieþe, produse falsificate ori expirate.

Dar cea mai mare ofensã li se aduce milioanelor de deznãdãjduiþi care se îndreaptã spre biserici ºi catedrale, spre a se ruga cu ochii la ceruri pentru sãrmana lor þarã, pentru osânditul popor român, pentru destinul copiilor lor pe pãmântul binecuvântat de Dumnezeu, apãrat cu sânge ºi sudoare de strãmoºi. Se înghesuie sã fie primii care iau luminã tocmai cele mai abjecte creaturi, canaliile care au jefuit þara ºi au ticãloºit moravurile, îmbuibându-se fãrã milã de la cei sãrmani ºi neajutoraþi. Se îngrãmãdesc ”tâlharocraþiiÒ postdecembriºti sã fie primii care apucã anafura curãþirii de pãcate, crezând cã astfel se vor mântui de pãcatul lãcomiei, trufiei, desfrâului, împilãrii aproapelui, pãcãlindu-l pe Dumnezeu. Ei uitã sau n-au citit vreodatã versetele Cãrþii Sfinte, în care se spune cã mai degrabã va intra cãmila prin urechile acului decât bogatul necinstit în Împãrãþia Cerurilor.

Nu au bieþii români parte de sãrbãtori întru cuget curat, pãcãtuind ei înºiºi, fãrã de voie, când îi blestemã pe tartorii dezastrului românesc, care nu se mai saturã de vile, de maºini de lux ºi de conturi fabuloase în

bãnci. Trãiesc în cel mai murdar mod cu putinþã, furând, nedreptãþind, minþind, schingiuind pe cei neasemeni lor, ºi apoi iau cu asalt lãcaºurile de cult, spurcând cu prezenþele lor pestilenþiale sfintele lãcaºuri ºi tulburând lumina linã a Învierii Domnului.

Înaltele feþe bisericeºti oficiazã slujbele strãjuiþi de spuma asta înveninatã, ”astã plebe, ãst gunoi, ce-a ajuns a fi stãpânã ºi pe þarã, ºi pe noiÒ, cum spunea odinioarã Mihai Eminescu.

Sentimentul cã ni se furã nu numai banii ºi bunurile publice, ci ºi Sfintele sãrbãtori nu mai poate fi stãpânit la infinit, dar mare este puterea lui Dumnezeu, ºi cu voinþa Lui ºi a poporului vom scãpa odatã ºi odatã de sataniºti. De-abia dupã stoparea hoþiei demenþiale a ”banditocraþilorÒ contemporani, cântãrile bisericeºti ale cetelor îngereºti se vor revãrsa, luminând sufletele, alungând tenebrele ºi înnobilând fiinþa noastrã cu harul divin al adevãratei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos ºi a neamului românesc.