Szab— K‡roly-Ferenc

Domnule preºedinte,

## Doamnelor ºi domnilor senatori,

Ar fi extrem de util pentru noi ºi ar fi în interesul dezbaterii asupra problemei aflate la ordinea de zi dacã am clarifica un anumit lucru.

Dacã am clarifica faptul, rãspunsul la întrebarea conform cãreia este sau nu în vigoare prevederea vechiului regulament ºi mai ales aceea în legãturã cu numãrul luãrilor de cuvânt, cu permisiunea preºedintelui de ºedinþã sau fãrã, ale aceluiaºi senator în aceeaºi chestiune. Ar fi foarte util ºi atunci anumite persoane nu ar fi puse la punct, dar citând o expresie din Regulamentul nostru, al Senatului, ar fi ”chematã la ordineÒ.

Vã rog sã încercaþi sã faceþi uz de acest lucru.

Pentru cã altminteri s-ar crea impresia cã acest regulament ºi întreaga noastrã problemã este rodul unei dispute între 139 de senatori ºi un al 140-lea. Am încheiat aceastã divagaþie.

La obiect vorbind, sigur cã putem discuta într-un limbaj absolut elevat în legãturã cu legitimitatea ºi utilitatea ºi oportunitatea caracterului nepublic al ºedinþelor comisiilor.

Nu ar fi original, pentru cã existãÉ

Nu trebuie sã facem confuzia între chemarea Ñ chemarea, nu numai invitarea. Este un cuvânt aºa, pentru cã respectivul chemat are totuºi obligaþia legalã de a se prezenta la o comisie parlamentarã Ñ, între chemarea deci prezenþa unor persoane din diverse trepte ale autoritãþii de stat care sã ofere detalii referitoare la problema pusã în dezbaterea comisiei, respectiv prezenþa membrilor staff-ului comisiei la ºedinþã. Aceasta încã nu dã caracter public ºedinþei. Caracter public dã posibilitatea ca persoane care vor ele, care nu sunt chemate, dacã vor sã participe ºi, respectiv, dacã mediile de informare participã.

Încã câteva clipe vã mai reþin spunând cã dacã ar fi sã privim interesul presei Ñ este meschin ceea ce spun, dar are o logicã Ð ar fi bine nici o ºedinþã sã nu fie publicã, pentru cã atunci ziariºtii Ð cãrora nu le voi deveni mai simpatic acum, dar vor accepta ceea ce spun Ñ, atunci ziariºtii vor putea scrie mai mult decât ceea ce le trece prin minte despre realitatea comisiei.

Eu aº vrea sã fiu sigur cã dacã ºedinþele comisiilor ar fi în totalitate publice, într-adevãr, s-ar putea citi realitatea.

De nenumãrate ori am putut sã constat pe propria mea piele ºi cu proprii mei ochi cã mergând acasã de la o ºedinþã la care am participat am vãzut ceva ce ar fi fost cu totul altceva decât lucrul la care eu am participat. Deci nu discutãm despre aspectul acesta.

Eu cred cã formulãrile pe care comisia noastrã le-a avansat aici cu destulã generozitate ºi rod al unei munci serioase ºi la care evident cã o persoanã dintre noi nu a participat Ð acesta este ghinionul ºi probabil ºi norocul acelei comisii care a pregãtit regulamentul, pentru cã altminteri cred cã nu am fi avut nici astãzi un proiect pe care sã-l dezbatem.