Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 noiembrie 2001
procedural · respins
Angela Mihaela Bãlan
Discurs
Domnule preºedinte,
Doamnelor ºi domnilor senatori,
Calitatea de cadru didactic mã obligã sã mã adresez dumneavoastrã pentru a vã readuce în atenþie grava situaþie în care se aflã învãþãmântul românesc.
Poate, mai mult ca niciodatã, acum, în pragul mileniului al III-lea, este momentul ca ceva sã se schimbe în ceea ce priveºte atitudinea Parlamentului României faþã de problema educaþiei preuniversitare. Tocmai pentru gravele greºeli în domeniul învãþãmântului, P.N.Þ.C.D.-ul a fost sancþionat sever de electorat ºi nu a mai intrat în actualul Parlament. ªtiu cã mulþi dintre dumneavoastrã cunoaºteþi realitatea din ºcolile României. Mulþi sunteþi sau aþi fost dascãli. Toþi aþi fost cândva pe bãncile ºcolii. Acum aveþi copii sau nepoþi care frecventeazã una dintre formele oficiale de educaþie ºcolarã.
Prin urmare, ceea ce vã voi spune acum nu vã este strãin. Învãþãmântul românesc suferã de cea mai grea boalã, sãrãcia de materie ºi de resurse umane bine formate, costuri mari pentru ºcolarizare Ñ de exemplu, pentru un copil de clasa I, un salariu mediu pe economie Ñ, neacordarea la timp a burselor pentru elevi Ñ cauza este determinatã de aplicarea Hotãrârii de Guvern nr. 528/2001 privind finanþarea învãþãmântului preuniversitar.
Datoritã politicii Ministerului Educaþiei ºi Cercetãrii privind asigurarea cu manuale ºcolare gratuite, pentru anul ºcolar 2001Ñ2002 elevii sunt obligaþi sã-ºi cumpere manuale, deoarece procentul de acordare a acestora a scãzut an de an.
Datoritã subfinanþãrii, la aceastã datã unitãþile ºcolare au datorii cãtre furnizorii de utilitãþi.
De asemenea, existã investiþii începute ºi nefinalizate. În problema construirii celor 100 sãli de sport, acest an aproape a trecut ºi nu s-a construit pânã acum nici o salã.
Solicitãm obligarea autoritãþilor locale sã plãteascã la timp facturile pentru utilitãþi, tocmai pentru asigurarea condiþiilor decente de desfãºurare a actului instructiv-educativ. Prãbuºirea învãþãmântului rural, caracterizat prin sãrãcie, paraginã, disperare, copii puþini, ºcoli degradate, suplinitori necalificaþi, abandon ºcolar, impune egalizarea ºanselor de acces la educaþie printr-o politicã flexibilã. Se vorbeºte mereu de reformatorul Spiru Haret, dar se uitã cã primul mare reformator a fost Gheorghe ªincai, acela care a înfiinþat circa 260 de ºcoli româneºti în Transilvania.
Solicitãm ca acordarea tichetelor de masã sã fie din resurse bugetare ºi sã reprezinte o certitudine.
Salarizarea personalului din învãþãmânt a fost stopatã prin aprobarea bugetului. Mai precis, majorãrile salariale nu se regãsesc în viitoarele grile de salarizare, deoarece depãºesc sumele prevãzute în bugetul pentru anul 2002. Eventualele procente de ajustare a salarizãrii, conform inflaþiei, nu acoperã, efectiv, nici salariul necesar unui trai decent.
În cazul unei familii în care ambii soþi lucreazã în învãþãmânt ºi au ºi copii, venitul lunar pe membru de familie va fi mai mic decât ajutorul social acordat prin bunãvoinþa Guvernului celor mai sãraci oameni din România.