Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 octombrie 2001
procedural · adoptat
Constantin Bîciu
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru ziua de 4 octom- brie
Discurs
## Domnule preºedinte,
## Doamnelor ºi domnilor senatori,
Când a fost emisã ordonanþa pentru prima datã de Guvern, în iunie 2000, purta titlul de ”Ordonanþã privind suspendarea procedurilor de vânzare a activelor închise operaþionalÒ. În interiorul ordonanþei nu se suspendã absolut deloc procedurile de vânzare, ci, din contrã, A.P.A.P.S.-ul este încurajat sã vândã active închise operaþional la cele 62 de societãþi cuprinse în programul PSAL ºi pentru care existã contracte cu societãþi de privatizare. Camera Deputaþilor a sesizat aceastã neconcordanþã ºi a schimbat titlul ordonanþei în ”ordonanþã de urgenþã privind unele mãsuri în legãturã cu procedurile de vânzareÒ. Ce observaþii am de fãcut?
Conform notei de fundamentare, pentru toate cele 62 de societãþi existã contracte de consultanþã cu firme strãine. Firmele strãine aveau obligaþia ca în 12Ñ15 sãptãmâni sã finalizeze aceste contracte. Deci, din iunie 2000 pânã acum, presupunem cã aceste contracte au fost finalizate, inclusiv strategiile de privatizare pentru aceste societãþi. Nota de fundamentare mai aratã cã vânzarea de active duce la modificarea situaþiei contractuale ºi deci la schimbarea strategiei de privatizare ºi probabil cã vânzarea unui activ de la o societate cuprinsã în acest program duce ºi la un nou contract, pentru o nouã strategie de privatizare.
În toatã nota de fundamentare nu se pomeneºte absolut deloc despre vânzarea de active. Ba, mai mult, în nota de fundamentare se aratã cã, dacã se vând mereu active de la o societate cuprinsã în programul PSAL, se ajunge în situaþia ca, atunci când se prezintã cumpãrãtorul, sã nu aibã ce cumpãra. Din acest moment se solicita suspendarea de active.
Ce aº mai vrea sã mai adaug Ñ când se vând activele, se vând fãrã datorii. Toate aceste societãþi au mari datorii ºi existã riscul ca tot vânzând la active sã se ajungã în situaþia în care toate datoriile sã stea pe o simplã clãdire, iar restul din societate sã fie înstrãinat prin aceastã lege. Activele închise operaþional, aºa cum sunt ele prinse în aceastã ordonanþã de urgenþã, sunt active care pot fi închise printr-o hotãrâre a administraþiei, de cele mai multe ori din motive obiective, ºi nu neapãrat motive financiare. Sunt situaþii în care anumite produse nu se cautã Ñ cum sunt îngrãºãmintele chimice sau fierul beton Ñ ºi active din societãþi se închid pe o anumitã perioadã de timp ºi aceste active sunt deosebit de rentabile când funcþioneazã.
Pentru a înlãtura toate aceste neconcordanþe am propus un amendament la art. 2, la introducere Ñ ”se pot efectua vânzãri de active, inclusiv din cele închise operaþional de cel puþin un anÒ. Deci vânzarea acestor active mai devreme de un an de zile, dupã pãrerea mea poate crea mari probleme în societãþile respective.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .