Radu Alexandru Feldman

## Domnule preºedinte,

## Doamnelor ºi domnilor senatori,

Dacã am sã-mi încep declaraþia politicã de azi prin a vã spune cã mai sunt doar 66 de zile pânã la Summit-ul de la Praga, momentul adevãrului în împlinirea dezideratului naþional: ”România Ñ membru NATOÒ, nu aº face decât sã emit un truism ºi, totuºi, încep prin a evoca clipa care ne mai desparte de acest eveniment de maximã importanþã, pentru a sublinia un lucru pe care cu siguranþã nici un om politic român responsabil nu are voie sã îl uite.

Nu mai avem timp de erori, nu ne mai putem permite sã greºim, consolaþi de ideea cã poate mâine, poate într-o bunã zi vom reuºi sã facem lucrurile mai bine.

Din pãcate, din momentul instalãrii Guvernului P.S.D. Executivul a ignorat în totalitate Parlamentul þãrii în problema aderãrii României la NATO. Am cerut în repetate rânduri ca premierul Adrian Nãstase sã accepte invitaþia de a veni în faþa Parlamentului ºi sã prezinte calendarul acþiunilor preconizate ºi felul în care s-au îndeplinit acþiunile angajate.

Invitaþia noastrã a fost constant ignoratã ºi, mãrturisesc, am apreciat refuzul grupurilor parlamentare ale partidului de guvernãmânt de a susþine un demers prin excelenþã constructiv mãcar ca neinspirat.

Unul dintre punctele cele mai ferm abordate de reprezentanþii NATO, la toate nivelurile de reprezentare, în discuþiile cu partea românã, a þinut de reforma serviciilor secrete, de felul în care este asigurat secretul informaþiilor clasificate ºi, deloc în ultimul rând, de eliminarea oricãrei posibilitãþi ca oameni care au activat împotriva NATO sã mai poatã avea acces la informaþii ºi date secrete.

Receptivitatea aºteptatã din partea actualei puteri mi s-a pãrut încurajator exprimatã de consilierul prezidenþial Ioan Talpeº care, dupã ºedinþa C.S.A.T. din 6.04. a.c., declara, citez: ”S-a luat în discuþie ºi se are în vedere gãsirea unor soluþii în ceea ce priveºte oamenii care ar putea sã genereze o reacþie de respingere din partea NATOÒ.

Timpul scurs de atunci nu a probat decizia guvernanþilor de a duce lucrurile pânã la capãt, prezenþa ºi azi a generalului Nicolae Silinescu ºi a colonelului Ristea Priboi, foºti ofiþeri D.I.E. în spaþiul NATO, în rândul colaboratorilor cei mai apropiaþi ai premierului Nãstase, nu poate sã treacã neobservatã, ºi, din pãcate, exemplificãrile pot continua. În seria faptelor ce se cer de urgenþã clarificate, supun azi atenþiei dumneavoastrã un eveniment care a fost abordat în reviste istorice dintre cele mai prestigioase ºi care reclamã o clarificare de urgenþã. Este vorba despre cei 12 ofiþeri de Securitate judecaþi în lipsã de Tribunalul Militar Teritorial Bucureºti ºi condamnaþi toþi, citez: ”la moarte ºi confiscarea totalã a averii pentru sãvârºirea infracþiunilor de trãdare prin transmiterea de secrete, refuzul înapoierii în þarã ºi dezertareÒ. Defectãrile au avut loc în doar patru ani Ñ 1978Ð1982: Franþa, Anglia, Statele Unite ale Americii, Germania Federalã, Belgia, Italia, Suedia ºi Elveþia fiind þãrile în care cei 12, burduºiþi cu documente strict secrete, s-au pus la dispoziþia serviciilor secrete autohtone. Trecând peste inerentul unor defecþiuni în activitatea serviciilor secrete din, probabil, toatã lumea, hemoragia Securitãþii române nu poate sã nu dea naºtere câtorva observaþii grave: în primul rând, faptul cã nu mai suntem în faþa unor accidente, a unor cazuri izolate, ºi, prin amploare, putem vorbi de un fenomen. Al doilea lucru care frapeazã este cã suntem în faþa unei situaþii fãrã