Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 aprilie 2001
procedural · respins
Hermann Armeniu Fabini
Aprobarea programului de lucru al ºedinþei
Discurs
## Domnule preºedinte,
## Doamnelor ºi domnilor senatori,
În baza art. 153 din Regulamentul Senatului, adresez urmãtoarea întrebare domnului ministru al culturii ºi cultelor: Care este data la care se vor înapoia cele 19 tablouri transferate în mod abuziv, în 1948, de la Muzeul Brukenthal din Sibiu la Muzeul Naþional de Artã din Bucureºti?
Caracterul abuziv al acestui transfer este dat de faptul cã este în contradicþie expresã cu testamentul lui Samuel Brukenthal, iniþiatorul ºi proprietarul colecþiilor muzeului, testament semnat la 2 ianuarie 1802, care a devenit operativ dupã moartea baronului, la 3 aprilie 1803.
În testament este specificat explicit ca, pentru a nu se produce Ð citez: ”decãderea ºi devalorizarea bunurilor mele, pe care le-ar cauza orice partiþie, care ar fi ºi în detrimentul publicului, mã oblig sã iau mãsuri de protecþie pentru ca averea mea sã rãmânâ unui întregÒ. Am închis citatul.
Acelaºi testament prevede ca pinacoteca, biblioteca ºi colecþiile de minerale ºi de numismaticã sã fie accesibile, dupã decesul lui Brukenthal, publicului larg.
Aceastã prevedere testamentarã a devenit de actualitate dupã constituirea unei fundaþii care a asigurat funcþionarea colecþiilor ca muzeu public, adicã din 1817, Muzeul Brukenthal fiind primul muzeu de acest fel din sud-estul Europei. Se înþelege de la sine cã, fãrã testamentul amintit, nu am avea astãzi acest muzeu, prevederile testamentare fiind respectate întocmai din 1803 pânã în 1948.
Transferarea celor 19 tablouri în 1948 a fost un act de folosire a puterii centrale în detrimentul celei locale, fãrã respectarea legislaþiei ºi a uzanþelor internaþionale.
Consider cã readucerea acestor tablouri în Palatul Brukenthal este un act de corectitudine faþã de memoria unuia din cei mai strãluciþi reprezentanþi ai iluminismului european din þara noastrã.
Acum, dacã-mi permiteþi, domnule preºedinte, aº vrea sã spun numai câteva cuvinte în legãturã cu interpelarea domnului senator Adrian Pãunescu. Adicã vreau sã spun numai câteva lucruri pe care le cunosc.
O datã, trebuie spus un lucru: existã prezumþia de nevinovãþie. Acuzaþiile aduse primarului Sibiului, ales cu o mare majoritate în acest oraº, nu sunt acoperite de hotãrâri judecãtoreºti. Adicã, atâta timp cât nu existã o hotãrâre judecãtoreascã clarã, care îl condamnã pentru aceste grave acuzaþii pe primarul Sibiului, vã rog sã aveþi reþinere în acest domeniu.
În al doilea rând, aþi vorbit de casa din Sibiu, din Piaþa 6 Martie, piaþa micã, nr. 16. Este vorba de Casa Luxembourg. Aceastã casã este proprietatea Bisericii Evanghelice, existã un contract semnat între Biserica Evanghelicã ºi Ministerul Culturii, adicã de domnul ministru Caramitru, ºi un al doilea contract între Marele Ducat de Luxemburg, reprezentat prin ºeful Direcþiei Monumentelor din Luxemburg, ºi Ministerul Culturii. În acest contract scrie cã aceastã clãdire este folositã timp de... cred cã sunt 25 de ani, nu mai þin minte exact... 25 de ani va fi un centru cultural european, în care se vor desfãºura activitãþi de ordinul meserii ºi restaurare de monumente, adicã programe ale Consiliului Europei, itinerarii culturale... adicã un program care, dupã pãrerea mea, este foarte bun. Situaþia juridicã a acestei clãdiri este absolut clarã.