Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 iunie 2000
other · adoptat
Petre Ninosu
Discurs
Domnule preºedinte, Doamnelor ºi domnilor senatori,
Intervin în dezbaterile preliminare la proiectul de lege supus dezbaterii Senatului exprimându-mi în primul rând o nedumerire.
Cine este autorul acestui proiect de lege? Pânã la un anumit moment, am ºtiut cã autorul proiectului de lege este Ministerul Justiþiei. De la un anumit moment, am aflat cã ne gãsim în faþa unei propuneri legislative cu autori un numãr de deputaþi. Astãzi vedem cã proiectul este susþinut de reprezentantul Ministerului Justiþiei, domnul ministru Baias.
De ce era importantã lãmurirea acestei situaþii, cine este iniþiatorul? Pentru cã am fi putut avea dezlegãrile necesare în ceea ce priveºte documentarul care ar fi trebuit sã stea la baza unei legi de o asemenea amplitudine ºi importanþã. Fãrã o bazã de documentare extrem de serioasã este foarte greu sã-þi asumi rãspunderea promovãrii unui asemenea proiect de lege ºi mai ales rãspunderea punerii în aplicare a legii adoptate de Parlament. De altfel, cred cã nu este întâmplãtor faptul cã actuala coaliþie guvernamentalã, spre finalul mandatului, susþine astãzi acest proiect de lege în faþa Senatului.
Eu înþeleg acest lucru, fãrã a face un proces de intenþie, cã Executivul încearcã ºi trãieºte uºurarea cã aceastã lege va fi dusã la îndeplinire de guvernul care va rezulta dupã alegerile din noiembrie. Tocmai de aceea am convingerea cã responsabilitatea formei finale a proiectului aparþine deopotrivã ºi puterii ºi opoziþiei. Din acest considerent, pentru cã actuala opoziþie fãrã îndoialã va fi în întreg sau în parte puterea viitoare, deci, în condiþiile acestea, solicit o colaborare care are o bazã foarte serioasã de discuþii, ºi anume nenumãratele amendamente formulate de P.D.S.R. cu maximã seriozitate ºi dupã îndelungi analize. Amendamente care sã rãspundã ºi unei corecte restituiri, ºi unei corecte despãgubiri, ºi posibilitãþilor pe care le are societatea, respectiv, contribuabilul, bugetul actual ºi mai ales viitor, pentru corecta punere în aplicare a legii.
Vedeþi? Deja se contureazã Ñ într-o lege care are o deschidere mai restrânsã decât acest proiect de lege, mã refer la Legea nr. 1/2000 privitoare la fondul forestier, aºa-numita Lege ”LupuÒ Ñ semnale extrem de alarmante, pe care le avem din teritoriu, cu privire la marile dificultãþi de punere în aplicare. Eu cred cã orice parlament îºi poate arãta eficienþa, mai ales când este vorba de punerea în aplicare a unei legi. Atunci se poate vedea dacã aceasta a fost abordatã ºi adoptatã cu maximum de seriozitate.
Vreau sã subliniez cã P.D.S.R.-ul, încã de la elaborarea Constituþiei Ñ dar mã refer ºi la oamenii din actualul P.D.S.R., care au fãcut parte din primele forme ale puterii dupã Revoluþia dupã Decembrie 1989 Ñ ºi-a asumat de la bun început problema unor juste reparaþii în ceea ce priveºte marile nedreptãþi fãcute de regimul comunist.
Din pãcate, pentru cã ºi-au asumat o asemenea responsabilitate, imediat s-a fãcut un joc incorect ºi s-a spus cã nu face altceva decât sã rãspundã la propriile pãcate. Sã ºtiþi cã nici unul dintre cei care au lucrat ºi lucreazã cu convingere ºi bunã-credinþã la reparaþiile oamenilor care au suferit sub regimul comunist în nici un caz nu o fac pentru cã ar avea un sentiment de vinovãþie. O fac prin aceea cã statul care a succedat statului comunist trebuie, repet, în întreg sau în parte, sã-ºi asume rãspunderea reparaþiilor.