Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 mai 2000
procedural · respins
Vasile Lupu
Aprobarea programului de lucru al ºedinþei
Discurs
Domnule preºedinte,
Doamnelor ºi domnilor senatori ºi deputaþi,
Suntem într-o situaþie în care putem invoca uºor precedente.
În cazul concret, dacã una am votat în text ºi alta iese votând anexa, cele douã texte sau cele douã prevederi intrând în contradicþie, în mod cert este nevoie de un al treilea vot pentru a corela cele douã texte. Foarte frecvent ne întâlnim cu astfel de situaþii.
ªi eu sunt de acord cu colegii care au susþinut cã nu putem suspenda un text din Legea bugetului de stat care sã se aplice doar în anul urmãtor.
Dar, aºa cum m-am pronunþat în Biroul permanent al Camerei Deputaþilor, în grupurile parlamentare P.N.Þ.C.D. ºi în presã, dacã vreþi, consider cã nu-i timpul sã majorãm salariile demnitarilor.
Dacã unii colegi, unii dintre dumneavoastrã se tem de demagogie, eu le doresc ca în toatã cariera politicã sã rãmânã doar la aceastã acþiune demagogicã.
Vã mulþumesc.
Revin, stimaþi colegi. Nu am nici un alt venit în afarã de indemnizaþia de parlamentar. Când am intrat în acest mandat, am închis un cabinet de avocaturã, am renunþat la o normã didacticã, la o normã de cercetare, pot câºtiga renunþând la activitatea de parlamentar de 3Ð4 ori cât este indemnizaþia ºi, dacã unele lucruri nu le faci din conºtiinþã, altele nu le faci fiindcã te trag alþii de mânã, sunt ºi lucruri pe care trebuie sã nu le faci de ruºine.
Dacã nu te cunoaºte nimeni le poþi face, dar, dacã te cunoaºte, nu le poþi face.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.