Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 octombrie 2000
procedural · respins
Ovidiu-Virgil Drãgãnescu
Discurs
Domnule preºedinte,
Doamnelor ºi domnilor senatori ºi deputaþi,
Într-adevãr, Comisiile pentru apãrare, ordine publicã ºi siguranþã naþionalã din Camerã ºi din Senat au fost sesizate de cãtre Preºedintele României, domnul Emil Constantinescu, cu solicitarea de a da un vot favorabil la suplimentarea cerutã de Departamentul pentru operaþiunile de menþinere a pãcii din cadrul Secretariatului O.N.U., cu o suplimentare care constã, pe de o parte, dintr-o echipã medicalã formatã din 3 medici, 8 infirmieri sau asistenþi medicali; pe de altã parte, prezenþa a 9 ofiþeri de legãturã de stat major ºi observatori militari pentru întreaga duratã a misiunii care va avea loc în Republica Democratã Congo.
Ambele comisii au fost de acord. Votul a fost pentru. Ce mai trebuie sã vã spun este cã aceste cheltuieli vor fi suportate, pe de o parte, pentru cei 9 ofiþeri, de cãtre O.N.U.; pentru delegaþia medicalã, la început prevedem sume din bugetul apãrãrii, urmând ca aceste sume sã fie rambursate statului român conform procedurilor O.N.U. în vigoare. Drept urmare, supunem aprobãrii aceastã solicitare a Preºedintelui României. Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.