Gheorghe Bunduc

Domnule preºedinte,

Doamnelor ºi domnilor senatori,

Problema pe care o voi ridica în declaraþia politicã se referã la manualele ºcolare tipãrite la Budapesta ºi care abundã peste tot în Transilvania. Aparent este o problemã minorã, dar ea are implicaþii deosebite, cu bãtaie deosebit de lungã. În abordarea acestei probleme vreau sã fac câteva precizãri.

Mai întâi, Constituþia României, adoptatã la 21 noiembrie 1991, legea fundamentalã a societãþii româneºti postdecembriste, prevede la art. 13 cã, citez: ”În România limba oficialã este limba românã.Ò Iar Legea învãþãmântului, în al doilea rând, precizeazã la art. 8: ”Învãþãmântul de toate gradele se desfãºoarã în limba românã.Ò În fine, în al treilea rând, fac precizarea cã în cadrul Executivului de la Bucureºti Ministerului Educaþiei ºi Cercetãrii îi revine sarcina de a proiecta, organiza ºi coordona întreaga activitate de învãþãmânt.

Pornind de la aceste trei considerente, Ministerul Educaþiei ºi Cercetãrii a întreprins, în urmã cu nu prea multã vreme, atât ca obiectiv de lucru, cât ºi în baza unor sesizãri provenite din mass-media, o cercetare, o comisie de control care a studiat problema acestor manuale în unele judeþe din Transilvania, mai ales în Covasna ºi în alte judeþe de peste munþi. În urma acestor controale ºi în urma acestor sesizãri de la presã, s-a constatat existenþa unui numãr foarte mare de manuale ºcolare editate în Ungaria, introduse în þarã în mod abuziv ºi sub directa coordonare a organelor locale ale administraþiei de stat din aceste judeþe.

Astfel, doamna Kerstey Irma, inspector ºcolar general al judeþului Covasna, comunica Ministerului Educaþiei ºi Cercetãrii cã în judeþ s-ar afla vreo 1.000 de astfel de manuale, deºi, în realitate, numai în bibliotecile ºcolare din acest judeþ se aflã cu mult peste 40.000 de astfel de manuale.

Controlul Ministerului Educaþiei ºi Cercetãrii în legãturã cu aceste manuale, dar ºi cu alte manuale care nu provin din Ungaria, dar nu au fost editate cu avizul ministerului, s-a lovit de refuzul Uniunii cadrelor didactice maghiare din România, care a etichetat aceastã mãsurã ca fiind, citez, ”o practicã a regimului comunistÒ. Aceeaºi atitudine au avut-o ºi liderii U.D.M.R. care au caracterizat aceste mãsuri ca fiind securiste ºi de dinainte de anul 1989.

De fapt, în fondul problemei, atât ministerul, cât ºi cei interesaþi în mersul în bine al învãþãmântului, nu doresc altceva decât sã apere interesele tuturor elevilor, astfel încât aceºtia sã nu se trezeascã la examenul de capacitate cã nu stãpânesc materia cerutã de programã, pentru cã li s-a predat dupã manuale neavizate de minister. Din pãcate, însã, interesele politice ale guvernanþilor au fãcut ca rezultatele comisiei ministeriale de control sã rãmânã la stadiul de constatãri, iar manualele ungureºti au rãmas fie în bibliotecile ºcolare, fie în ghiozdanele elevilor sau la domiciliul acestora, în timp ce pe catedre membrii comisiei nu ”au zãritÒ nici un manual împricinat.