Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 februarie 2001
procedural · adoptat
Gheorghe Bunduc
Discurs
Domnule preºedinte,
Doamnelor ºi domnilor senatori, stimaþi reprezentanþi ai presei,
Prezenta declaraþie politicã este prezentatã în nume personal ºi este o consecinþã a emisiunii difuzate de postul de televiziune ”Antena 1Ò în seara zilei de 14 noiembrie 2000.
Astfel, la emisiunea ”ObservatorÒ, difuzatã începând cu ora 19,00, prezentatorul ºtirilor a afirmat în legãturã cu persoana mea cã în legislatura 1996Ð2000 aº fi fost un ”campion al tãceriiÒ, deoarece nu aº fi avut nici o luare de cuvânt în plenul Senatului.
Aceastã afirmaþie total inexactã, tendenþioasã ºi denigratoare, fãcutã în plinã campanie electoralã, a avut un efect grav asupra mea, asupra familiei mele, a prietenilor ºi cetãþenilor, respectiv alegãtorilor din municipiul ºi judeþul Tulcea, aceºtia manifestând în toatã aceastã perioadã de dupã difuzarea ºtirii false o atitudine de rezervã ºi rãcealã faþã de mine ºi de activitatea pe care am desfãºurat-o în Senat în vechea legislaturã.
Cum stau, în realitate, lucrurile? În perioada amintitã, 1996Ð2000, am susþinut în plenul Senatului peste 50 de declaraþii politice, întrebãri ºi interpelãri adresate Guvernului. De asemenea, am luat cuvântul fie la dezbateri generale, fie pe fondul actelor legislative, ori de câte ori am considerat cã este cazul sau atunci când s-au discutat probleme de competenþa comisiilor permanente din care am fãcut parte, respectiv Comisia pentru învãþãmânt ºi cercetare ºtiinþificã ºi Comisia pentru culturã, artã ºi mijloace de informare în masã. Adaug la toate acestea ºi amendamentele la legi, pe care le-am fãcut în cadrul celor douã comisii mai sus amintite, precum ºi în comisiile de mediere din care am fãcut parte. Nu în ultimul rând, menþionez cele ºapte iniþiative legislative pe care le-am avut sau la care am fost coautor.
Ca dovezi la aceste afirmaþii stau atât ”Monitorul Oficial al RomânieiÒ, cât ºi colecþiile publicaþiilor ”PoliticaÒ, precum ºi ziarele ”AcumÒ ºi ”DeltaÒ, ultimele douã care apar la Tulcea. Aceste ziare, ale cãror colecþii le am, au publicat intervenþiile mele din plenul Senatului.
Stau, de asemenea, mãrturie stenogramele ºedinþelor, stenograme întocmite în plenul Senatului sau în cele douã comisii de specialitate.
Având în vedere toate acestea, consider cã sunt întrunite elementele constitutive ale infracþiunii de calomnie, fapt pentru care am depus plângere împotriva redactorului emisiunii ”ObservatorÒ din seara zilei de 14 noiembrie 2000, solicitând daune morale ºi chemând, totodatã, ca parte responsabilã, civilmente, ºi postul de televiziune ”Antena 1Ò.
Recunosc în mod indubitabil ºi fãrã echivoc rolul presei de a informa cetãþenii privind acþiunile autoritãþilor publice, de a comenta ºi analiza efectele faptelor ce perturbã funcþionarea normalã a democraþiei ºi cã în exercitarea activitãþii sale presa nu este subordonatã nici unei autoritãþi publice, nici unui partid politic sau intereselor private, dar ºtirile trebuie difuzate cu respectarea adevãrului ºi numai dupã efectuarea verificãrilor de rigoare. Astãzi, prin aceastã declaraþie politicã, eu nu fac altceva decât sã apãr ºi sã cer respectarea adevãrului, nu numai în beneficiul instituþiei noastre, ci ºi în beneficiul cetãþenilor care ne-au mandatat sã le reprezentãm interesele.