Vasile Horga

## Domnule preºedinte,

Doamnelor ºi domnilor senatori,

Trãim într-o lume în care normalitatea începe sã fie perceputã ca atare din ce în ce mai puþin.

Asistãm noi, cei care credem cã mai suntem încã normali, la schimbãri comportamentale greu de crezut cu câtva timp în urmã.

Prostituþia, sub diferitele ei forme, o poþi întâlni azi la tot pasul. Tragic este însã cã ea se desfãºoarã la lumina zilei, sub ochii blânzi ai autoritãþilor, pe toate drumurile ºi ºoselele României.

Fenomenul în sine poate nu are nimic spectaculos în el, însã atunci când ne gândim cã oamenii responsabili, ca politicieni, nu putem sta pasivi când însãºi sãnãtatea ºi moralitatea poporului nostru este pusã în pericol. Manifestãrile de tip homosexual sau hermafrodit, tâlhãriile, furturile, violurile, incesturile etc. sunt azi simple banalitãþi care nu mai impresioneazã pe nimeni, decât, poate, pe cei asupra cãrora se produc ele ºi, eventual, pe apropiaþii acestora.

Consumul de droguri ar trebui sã impresioneze însã, cu adevãrat, întreaga societate româneascã. Îmi stãruie ºi acum în memorie cazul studentei la Litere de la Universitatea Bucureºti, originarã din Târgoviºte, care ºi-a luat viaþa zilele trecute prin spânzurare, nemaiputând rezista tentaþiei de a se droga în continuare.

Din pãcate, în societatea româneascã tot mai mulþi tineri, fie elevi, studenþi, ºomeri sau alte categorii recurg la acest gest suprem.

Ce îi determinã pe aceºtia sã intre în lumea imaginarã a drogurilor? Este o întrebare la care rãspunsurile ar putea fi multiple ºi diverse. Nu aceste rãspunsuri ne intereseazã azi, cu toate cã o cunoaºtere concretã a realitãþii ar fi de mare ajutor în controlul acestui fenomen. Ne intereseazã modul în care statul român înþelege sã lupte împotriva acestui flagel al lumii contemporane.

Multe state ale lumii ºi-au creat din lupta împotriva drogurilor o prioritate naþionalã. Au înþeles, în sfârºit, cã libertatea individului are un început, dar are ºi un sfârºit. Ceea ce însã noi nu am înþeles.

În ºcolile noastre, începând cu cele gimnaziale ºi terminând cu universitãþile, drogurile se vând aproape la tarabã, fãrã ca cei care vând sau cei care consumã sã fie deranjaþi de cineva. De aici ºi pânã la manifestãrile sângeroase din ºcoli, despre care azi doar citim în ziare, mai este doar un singur pas.

Statul român, în grija lui faþã de cetãþean, ºi-a propus, printr-un program naþional, controlul acestui fenomen sau, ca în multe alte situaþii, reacþia noastrã vine prea târziu, atunci când totul este pierdut ºi nu mai avem ce controla?

Din acest punct de vedere ar trebui sã luãm exemplul acelor þãri care, pentru a controla acest fenomen, nu se mãrginesc doar la graniþele propriilor lor þãri, ci merg mult mai departe, acolo unde praful morþii se plãmãdeºte.

Când este vorba despre viaþa propriilor tãi cetãþeni, într-adevãr, nimic nu este prea mult. Meritã fãcut orice efort, dar nu oricând. Acum, când încã poate nu este prea târziu.