Mihai Adrian Mãlaimare

## Domnule preºedinte, Doamnelor ºi domnilor,

Stimate domnule coleg,

Vã asigur cã vã port respectul pe care l-aþi semnalat, dar cã, în subsidiar, îmi este îngrozitor de greu sã port cravatã, dar totuºi o port. Sigur, consider cã, într-adevãr, obiecþiunea legatã de modul în care se prezintã cineva la acest microfon este corectã.

Eu doresc sã semnalez însã altceva colegului consilier de la Consiliul Naþional al Audiovizualului ºi anume faptul cã în momentul de faþã nu ne aflãm în situaþia unei lupte politice. Lupta pe criterii politice s-a dus în comisie. Acum suntem în situaþia de a lua în dezbatere, de a supune spre aprobare raportul competent al unei comisii a Parlamentului, ºi raportul nu poate fi considerat, aºa cum a fãcut Domnia sa, drept o realitate izvorâtã în urma unei emoþii politice. Schimbarea care s-a petrectut în Parlamentul României dupã 2000 a lãsat, înclin sã cred, sper, a lãsat urme ºi în modul de lucru în comisiile noastre. În orice caz, am considerat cã nu votul majoritar, nu forþa votului majoritar trebuie sã primeze atunci când discutãm în comisie o situaþie profesionalã, cã fiecare are dreptul sã-ºi spunã opinia ºi cã putem accepta o înfrângere politicã dacã ea este, înainte de toate, una profesionalã.

Vã rog, stimate coleg, sã credeþi cã înlãturând ceea ce a fost emoþional în votul din martie 2001, deºi greu putem vorbi despre o emoþie dupã 3 luni de prezenþã în acest Parlament, înlãturând spun, ceea ce a fost emoþional, votul dat de comisii este în continuare zdrobitor.

În momentul de faþã, însã, ne aflãm într-o situaþie oarecum nouã.

Noi suntem puºi în situaþia de a vã propune dumneavoastrã, plenului, votul pentru douã rapoarte Ð raportul din 1999 ºi raportul din 2000, cu douã soluþii diferite alese de comisiile de specialitate reunite. Sunt dator sã atrag atenþia cã pentru 1999 era aproape firesc ca votul sã fie pozitiv, deºi sumedenie de deficienþe au fost semnalate ºi de noi, cei prezenþi în noul Parlament al României, pentru cã acest vot trebuia dat în anul 2000 ºi nu în februarie 2001. Era absolut inutil sã încercãm un vot negativ, dând curs unor deficienþe care au fost semnalate ºi care nu au fost reparate.

Pe de altã parte, însã, sunt dator sã semnalez cã anul 1999 a fost, din punctul de vedere al audiovizualului, un an de vârf, ceea ce a fãcut ca acest Consiliu Naþional al Audiovizualului, cu doar 21 de inspectori ºi 5 experþi, sã nu facã faþã, în mod firesc, sarcinilor pe care le avea de dus la îndeplinire. Eu au fãcut aproape 1.800 de cercetãri de cazuri, asta înseamnã cam 7Ñ8 cercetãri pe lunã, asta înseamnã cã experþii nu au stat acasã nici o zi, dacã ar fi sã calculãm strict matematic.

Pe de altã parte, s-au constatat în 1999 o sumedenie de încãlcãri de lege. S-a mai constatat ceva care þine efectiv de munca acestui Consiliu Naþional al Audiovizualului Ñ faptul cã a fost toleratã o situaþie inadmisibilã, adicã au fost transmise rapoarte cãtre Consiliul Naþional al Audiovizualului doar de cãtre 50% din instituþiile de televiziune, 30% din instituþiile de radio, 30% din instituþiile de cablu. Atunci, ne putem pune, dacã doriþi, emoþional, întrebarea: este necesar un astfel de Consiliu Naþional al Audiovizualului?! Un rãspuns va trebui sã vinã.