Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 martie 2003
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Kanty Cãtãlin Popescu
Discurs
Domnule preºedinte, Domnilor colegi,
Aceastã propunere legislativã are ca obiect de reglementare înfiinþarea comunei Negrileºti din judeþul Vrancea. Comuna Negrileºti a fost desfiinþatã în anul 1968, când, fãrã voia locuitorilor acestei comune, a devenit sat component al comunei Bilieºti. La referendumul organizat ºi desfãºurat cu respectarea prevederilor Legii nr. 3/2000 au participat 63,3%, din aceºtia 96,9% exprimându-se în favoarea înfiinþãrii comunei Negrileºti; de asemenea, documentaþia care însoþeºte propunerea legislativã a avut în vedere ºi prevederile înscrise în Anexa nr. 4 din Legea nr. 351.
În încheiere, vã rog sã fiþi de acord cu aprobarea înfiinþãrii acestei comune.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.