Gheorghe Dinu

Domnule preºedinte, Domnilor colegi,

Declaraþia mea politicã se intituleazã ”România, stat fiscal sau þara birurilorÒ.

Se pare cã, dupã ploaia de mãsuri de protecþie socialã menite a cârpi, de azi pe mâine, multiplele gãuri din sacul peticit al bugetului românului de rând, amãrãºteanul, cum îi spune presa, Guvernul a cam ajuns la fundul vistieriei. ªi cum programe de relansare economicã pe baze sãnãtoase nu prea existã, iar apetitul pentru reforme structurale este extrem de redus, propagandiºtii partidului aflat la putere nu ºtiu ce sã mai nãscoceascã pentru a abate atenþia populaþiei de la faptul cã, în domeniul economic, nu se întâmplã nimic serios, nimic în mãsurã sã-i dea mãcar speranþa de relansare solidã care, la rândul ei, sã aducã o creºtere constantã, sensibilã a nivelului de trai. Dimpotrivã, se lanseazã idei, de cãtre Ministerul de Finanþe, ce vizeazã luarea altor piei de pe amãrãºteni, în timp ce pe marii borfaºi nu-i deranjeazã nimeni.

Dupã ce cã România are o fiscalitate sufocantã, dublatã ºi de o corupþie tot aºa de sufocantã, tot contribuabilii care abia mai suflã sunt luaþi în vizor, în timp ce marii datornici nu au nimic de pãtimit. De fiecare datã când vine vorba de impozitele ºi taxele care se percep în România, Guvernul sare imediat ºi comenteazã cã nu este fiscalitatea atât de mare, nu mai mult ca în alte þãri. Nici afirmaþiile presei, ale organizaþiilor patronale ºi sindicale, potrivit cãrora, la data de 1 ianuarie 2003, erau în vigoare 225 de obligaþii bugetare în sarcina întreprinderilor mici ºi mijlocii, nu i-au impresionat pe guvernanþi, care afirmã cã se exagereazã, cã nu toatã lumea plãteºte acele impozite. Nimic mai fals, cãci, indiferent de faptul cã unele taxe sau impozite sunt plãtite de societãþile comerciale, pânã la urmã, acestea se reflectã în buzunarul cetãþenilor, deoarece este evident cã toate obligaþiile fiscale ale agenþilor economici trec prin cheltuieli care ajung, în final, în preþuri ºi tarife. Plãtite de cine? Bineînþeles, de populaþie, din care o parte poate cã nu înþelege cã orice taxe ºi impozite sunt plãtite direct sau indirect tot de români, în procente mai mari sau mai mici, în funcþie de ce ºi cât consumã fiecare.

De asemenea, nici atunci când se afirmã cã anumite ajutoare sunt plãtite de stat sau de Guvern nu se explicã de cei ce sunt la putere cã acestea vin tot de la contribuabili, din impozitele ºi taxele pe care aceºtia le plãtesc, fie direct, fie indirect, prin preþurile ºi tarifele mãrfurilor ºi serviciilor pe care le cumpãrã. Nu se explicã populaþiei cã Guvernul nu stã pe un sac cu bani, din care, dintr-o mare dragoste pentru cei nevoiaºi, tot împarte în stânga ºi în dreapta. La fel de aberante sunt ºi afirmaþiile guvernanþilor ºi conducerilor regiilor de unitãþi, de exemplu, când, prin montare de contoare sau prin facturarea cãtre cei necontorizaþi, la nivelul de consum al celor contorizaþi,

populaþia nu poate suporta pierderile din reþea, ca ºi cum Guvernul ar face cadouri. Nu se explicã faptul cã nimic nu este gratis, totul se plãteºte, pe o cale sau alta.