Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 mai 2001
other · informare
Damian Brudaºca
Discurs
## Domnule preºedinte, Domnilor colegi,
Doresc sã-i mulþumesc doamnei secretar de stat pentru rãspunsul dat, iar în acelaºi timp sã apreciez cã rãspunsul formulat de Domnia sa, sau de minister, nu rãspunde întru totul problematicii pe care am sesizat-o.
Este adevãratã, aºa cum am verificat ulterior, abrogarea ordinului la care am fãcut iniþial referire, însã practica în sine continuã sã fie constatatã, iar în ceea ce priveºte
18 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA a II-a, Nr. 62/3.V.2001
acel rol de îndrumare ºi control al organismelor subordonate direcþiilor judeþene de sãnãtate, acesta este doar un deziderat, ºi nu o stare de fapt.
În partea finalã a interpelãrii mele m-am referit la situaþii concrete, la acest exces de licenþe solicitate pentru cazurile comercializãrii unor produse la momentul comercializãrii. Pentru produsele respective existã o licenþã în momentul producþiei, dar în momentul în care ele ajung în reþeaua de distribuþie se percepe sau se impune o nouã licenþã. Deci cei pe care i-am reprezentat, al cãror cuvânt l-am adus în faþa dumneavoastrã, respectiv reprezentanþii Asociaþiei Patronilor ºi Meseriaºilor din judeþul Cluj, sesizau aceastã avalanºã de licenþe care le sunt solicitate, avalanºã de licenþe care impieteazã ºi financiar situaþia firmelor pe care le reprezintã.
Deci la acest capitol, concret, consider cã rãspunsul a evitat cu abilitate materializarea exactã a situaþiei semnalate.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.