Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 aprilie 2002
procedural · adoptat
Gheorghe Bunduc
Aprobarea ordinii de zi ºi a programului de lucru
Discurs
Domnule preºedinte, Domnilor colegi,
Grupul nostru parlamentar m-a mandatat sã fac aceastã precizare. Noi, ca partid, sprijinim învãþãmântul particular ºi am fost alãturi faþã de aceastã iniþiativã încã din anii 1990, dar nu putem fi de acord cu poziþia ministerului, care a selectat un grup de 6 universitãþi particulare din cele 18, la început, apoi 20, câte au trecut la Senat în urmã cu 3 ani.
Nu putem accepta aceastã tratare diferenþiatã, acest regim preferenþial. Sunt foarte multe universitãþi pe care Comisia pentru învãþãmânt din vechiul mandat le-a vãzut. Am vizitat aceste universitãþi particulare din toatã þara ºi sunt multe care dispun de resurse umane ºi materiale deosebite.
De aceea, noi credem cã în viitor Ministerul Educaþiei ºi Cercetãrii trebuie sã lãrgeascã lista ºi sã accepte acele universitãþi care îndeplinesc condiþiile, bineînþeles, nu acele universitãþi care sunt doar cu numele, cum s-a întâmplat undeva, în þarã, când am gãsit deschisã doar casieria.
Aceasta este observaþia grupului. Noi vom vota favorabil aceste rapoarte de mediere.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.