Cornel Popa

## Domnule preºedinte,

## Domnilor colegi,

În urma analizei situaþiei generate de intrarea în vigoare a Legii nr. 189/2000 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de regimurile instaurate în România de la 6 septembrie 1940 ºi pânã la 6 martie 1945 din motive etnice, constatãm cã:

1. Data de înregistrare a unui numãr impresionant de cereri este posterioarã termenului prevãzut de lege ºi, în plus, sunt semnale din presa localã cã mulþi cetãþeni nu ar avea nici acum cunoºtinþã de aceastã lege, conform cãreia ei ar beneficia de un pachet minimal de drepturi reparatorii. Venind în întâmpinarea acestei situaþii, de fapt, propunerea noastrã este de prelungire a termenului de depunere a cererilor, stabilit prin art. 7 alin. 2 ca fiind pânã la 31 martie 2001. Trebuie luatã în considerare imposibilitatea materialã a numeroºi cetãþeni de a afla informaþia legislativã, mediul rural nu are contact direct nici cu textul ”Monitorului OficialÒ, nici cu Direcþia generalã a Ministerului Muncii ºi Solidaritãþii Sociale, aflatã în oraºul reºedinþã de judeþ. Astfel, singura cale de infor- mare rãmâne presa localã ºi naþionalã. Din formula titlului legii deducem cã intenþia legiuitorului a fost de a acoperi cât mai bine sfera celor persecutaþi de regimuri extremiste. Ca urmare, stabilirea unui termen scurt pentru depunerea cererilor apare ca o modalitate formalã de restrângere a accesului la drepturi.

Emiterea unui act normtiv se face tocmai în vederea optimei sale aplicãri, în sensul producerii efectelor, iar nu în sens contrar. Termenele limiteazã producerea efectelor, dar nu în aºa fel încât sã restrângã însuºi accesul la drepturi, iar în cazul de faþã, acordarea de drepturi reparatorii unor persoane care au suferit evenimente traumatizante, termenul procedural apare ca amoral.

2. Din analiza textului art. 1 referitor la subiectele principale cãrora li se adreseazã Legea nr. 189/2000 ºi coroborând cu situaþia istoricã, observãm cã sunt omise douã categori:

a) Cetãþenii români de naþionalitate românã din Ardealul ocupat în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, cãrora li s-a pus în vedere de cãtre regimul horthyst ca, în termen de un an, fie sã renunþe la cetãþenia românã, fie sã-ºi pãrãseascã domiciliul imediat ºi sã treacã graniþa nou trasatã în partea româneascã. Armata horthystã a acþionat în sensul expulzãrii lor de pe teritoriul nou cucerit, ei obþinând statutul de refugiat în România astfel mutilatã.

Din considerente de echitate solicitãm înglobarea în textul art. 1 al Legii 189/2000 ºi a acestei categorii de populaþie, care a suferit pe lângã dezrãdãcinare, uneori, ºi tratamente crude, inumane sau degradante.

Considerãm cã este o situaþie similarã celor enumerate în art. 1 ºi deci trebuie sã primeascã o aceeaºi fireascã rezolvare.

b) Cetãþenii unguri de naþionalitate românã care au suferit consecinþele regimului horthyst ºi a cãror situaþie trebuie sã facã obiectul unor negocieri bilaterale patronate de Ministerul Afacerilor Externe.