Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 mai 2000
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Ionel Aichimoaie
Discurs
## Domnule preºedinte,
## Domnilor colegi,
Proiectul de Lege privind exercitarea profesiei de detectiv particular a fost elaborat în conformitate cu prevederile hotãrârilor Consiliului Suprem de Apãrare a Þãrii nr. 109/1995 ºi ale Legii nr. 26/1994 privind organizarea ºi funcþionarea Poliþiei Române.
La stabilirea cadrului juridic care reglementeazã desfãºurarea profesiei de detectiv particular s-a avut în vedere adoptarea normelor legale din þãrile occidentale la specificul ºi condiþiile þãrii noastre ºi corelarea acestora cu prevederile constituþionale ºi ale legislaþiei în vigoare.
Proiectul de lege defineºte noþiunea de detectiv particular, precizându-se cã acesta îºi poate exercita profesia individual sau în cadrul unor societãþi specializate de detectivi cu obiect unic de activitate.
De asemenea, proiectul de lege precizeazã condiþiile care trebuie îndeplinite pentru dobândirea calitãþii de detectiv particular. Aici subscriu la punctul de vedere al domnului Szab— în ceea ce priveºte aptitudinile pentru profesia de detectiv particular ºi sunt pentru rigoarea în respectarea legilor ºi a disciplinei în aceastã profesie, dar legea, într-adevãr, aici ar trebui sã fie mai îngãduitoare în ceea ce priveºte aptitudinile pentru îndeplinirea calitãþii de detectiv particular, Documentele ce trebuie prezentate la unitãþile de poliþie, în vederea autorizãrii, cazurile în care aceastã calitate înceteazã de drept, aceste ultime prevederi fiind incluse în mod justificat de cãtre Comisia de apãrare, ordine publicã ºi siguranþã naþionalã.
Au fost prevãzute reglementãri amãnunþite referitoare la drepturile ºi obligaþiile detectivului particular ºi ale societãþilor specializate de detectivi, modul de îndeplinire a atribuþiilor, autoritãþile care exercitã controlul asupra activitãþii desfãºurate, totodatã fiind enumerate ºi categoriile de persoane ºi de activitãþi a cãror investigare este interzisã ca urmare a prevederilor constituþionale ºi ale altor acte normative.
Un capitol distinct este consacrat stabilirii faptelor de încãlcare a prevederilor legii care constituie infracþiuni sau contravenþii, fiind precizate ºi cazurile de suspendare a autorizãrii, de funcþionare ori de anulare a activitãþii.
Grupul nostru parlamentar apreciazã cã proiectul de lege este bine întocmit, este în concordanþã cu prevederile constituþionale ºi ale legislaþiei în vigoare, fiind de naturã sã asigure cadrul juridic necesar desfãºurãrii în condiþii optime a profesiei de detectiv particular ºi în concordanþã cu practica europeanã în materie.
În consecinþã, suntem de acord cu dezbaterea acestui proiect de lege ºi aprobarea lui în forma propusã de comisia noastrã de specialitate.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .