Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 noiembrie 2002
Dezbatere proiect de lege · informare
Dorin Grigore Popescu
Discurs
Domnule preºedinte, Domnilor colegi,
România a reuºit o adevãratã ”loviturãÒ în materie de diplomaþie, graþie cãreia va obþine aproape sigur invitaþia de a adera la NATO, la Summit-ul Alianþei din noiembrie de la Praga, relateazã cotidianul american _The Washington Times_ în ediþia sa de joi, 31 octombrie 2002.
România a impresionat Alianþa Nord-Atlanticã mai ales prin reformele din domeniul militar, iar oficialii care au vizitat recent România au recunoscut progresele obþinute de aceasta în direcþia dezvoltãrii unei democraþii ºi a unei economii de piaþã funcþionale, avertizând totodatã cã primirea unei invitaþii de aderare la Praga nu înseamnã ºi o acceptare imediatã ca membru deplin în comunitatea occidentalã.
”În ceea ce priveºte Praga, reprezintã doar începutul. Mai sunt multe de fãcut în lunile ºi anii de dupã acest summitÒ, a declarat un înalt oficial american.
Potrivit _The Washington Times,_ unii diplomaþi occidentali sunt preocupaþi îndeosebi de faptul cã foºtii agenþi ai Securitãþii vor putea avea acces la informaþiile NATO în momentul primirii României în Alianþã, deºi oficialii NATO par sã fie satisfãcuþi de poziþia Guvernului român, care i-a asigurat cã aceste chestiuni delicate sunt gestionate cu grijã ºi cã mulþi dintre foºtii agenþi ai Securitãþii vor dispãrea treptat-treptat din posturile de conducere, o datã cu schimbarea generaþiilor. ”În proporþie de 80-85%, cadrele care activeazã în structurile de informaþii externe ºi interne sunt noiÒ, scrie _The Washington Times,_ citându-l pe ministrul de externe, Mircea Geoanã.
Publicaþia americanã aminteºte despre cotaþia pe care a primit-o România miercuri, 30 octombrie, din partea agenþiei de rating Fitch care reflectã o datã în plus natura situaþiei economice ºi a climatului de afaceri existent în România. Dupã ce a îmbunãtãþit rating-ul de þarã în privinþa stabilitãþii pe termen lung al monedei naþionale, Fitch considerã cã, ”în ultimii doi ani, România a câºtigat un credit mult mai mare ºi, în prezent, se bucurã de cea mai solidã performanþã macroeconomicã de la începerea procesului de tranziþieÒ.
Cu toate acestea, agenþia a avertizat cã ”acest proces poate fi obstrucþionat de un cadru instituþional ºi administrativ defectuos, de puternice interese ºi de corupþieÒ. Aceastã declaraþie a fost principalul motiv pentru ºedinþa C.S.A.T., care a discutat modul cum va funcþiona Oficiul Registrului Naþional pentru Informaþii Secrete de Stat. Aceastã instituþie va verifica toate persoanele care vor avea acces la informaþiile de tip NATO.
Mediile occidentale sunt îngrijorate de faptul cã informaþiile strict secrete vor fi manipulate de persoane cu legãturi cu fosta Securitate. Dintre toate statele aspirante, România s-a dovedit a fi cea mai pro-americanã, iar sprijinul sãu deschis pentru S.U.A. i-a afectat relaþiile cu Uniunea Europeanã, la structurile cãreia sperã sã adere în 2007. Dacã ar fi sã aleagã între cele douã pãrþi, Europa Ñ Statele Unite, România pare sã fi optat deja pentru cea din urmã, deºi, în plan oficial, autoritãþile de la Bucureºti susþin cu tãrie cã ambele sunt egale ca importanþã pentru politica lor externã.