Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 aprilie 2000
other
Emil Tocaci
Discurs
## Domnule preºedinte, Domnilor colegi,
Vã reamintesc cã art. 22, privind finanþarea cercetãrii ºtiinþifice, nu a fost votat decât în principiu. Cifrele nu au fost votate. Prin urmare, noi nu cunoaºtem încã sursele de la care se va lua suplimentarea ºi votând acum anexele s-ar putea sã intrãm într-un blocaj penibil. Noi, în principiu, am votat o suplimentare a surselor necesare finanþãrii, a fondurilor necesare finanþãrii. Dar ni s-a cerut un _time out_ , pentru ca domnul ministru Remeº ºi comisia de specialitate sã gãseascã alte surse decât cele pe care le-am propus noi. Ni s-a spus cã miercuri va fi rezolvat acest articol. Dar, dacã noi votãm acum anexele, în forma existentã, se suprimã orice fel de sursã ºi atunci votul care s-a dat în principiu zilele trecute, mai exact în ziua de 13 aprilie, devine un vot inutil sau incompatibil cu ceea ce va urma.
Prin urmare, eu cred cã este necesar sã rezolvãm întâi toate articolele din lege, inclusiv articolul 22, pentru ca apoi sã trecem la anexe. Eu întreb comisia de specialitate, în primul rând, ºi, bineînþeles, ºi pe domnul ministru Remeº. Cum votãm acum anexele Ñ haideþi sã presupunem cã le terminãm chiar astãzi sau mâine dimineaþã Ñ fãrã sã fi rezolvat art. 22 care a rãmas în suspensie? E adevãrat, eu am aici lista unor anexe, de la care noi, comisiile de învãþãmânt ºi cercetare ºtiinþificã, am considerat cã putem sã ne luãm sursele de finanþare, dar s-ar putea întâmpla ca cei din comisie sau domnul ministru Remeº sã aibã alt punct de vedere, sã se orienteze spre alte surse din alte anexe. Dacã sunt bãtute în cuie prin vot acum anexele, se suprimã toate sursele ºi cercetarea ºtiinþificã rãmâne la sumele care i s-au acordat ºi care sunt total insuficiente ºi, mai mult decât atât, sunt de naturã sã lezeze interesele noastre de integrare privind condiþiile care se referã la cercetarea ºtiinþificã.
Prin urmare, întreb atât pe domnul ministru Remeº, cât ºi comisiile de specialitate, ce soluþie gãsesc dilemei pe care o ridic eu acum.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.