Vasile Vetiºanu

Domnule preºedinte, Domnilor deputaþi,

Îngãduiþi-mi sã spun cã despre Ioan Alexandru ar trebui sã vorbim mult mai mult ºi orice cuvinte în aceste zile nu sunt de prisos, ci ele vin ca o aducere aminte. Este vorba de personalitatea poetului naþional de valoare europeanã, dispãrut atât de devreme dintre noi Ð la 59 de ani Ñ departe de þarã, în Germania, dispãrut poate din dorul de þarã.

Românii au avut în el cea mai mare personalitate a unui intelectual creºtin din a doua jumãtate a acestui veac. În acelaºi timp, pentru noi toþi, Ioan Alexandru a fost ºi rãmâne creºtinul inconvertibil în faþa tuturor ispitelor, poetul naþional implicat cu toatã fiinþa lui în viaþa neamului sãu, omul care cerea ca mãsurã a omului omenia ºi jertfa pentru alþii.

Era unul dintre cei aleºi, hãrãzit de puterile dumnezeieºti sã cuprindã obârºiile ºi tradiþiile pãmântului sãu, în puterile tot dumnezeieºti ale cuvântului poetic. Descoperea tezaurul limbii pãrinþilor ºi strãmoºilor noºtri, cu riscul de a fi considerat un desuet sau un depãºit, într-o lume ce se proclama modernã, dar care era secãtuitã sufleteºte ºi acaparatã de experienþele imediate pragmatice, experienþe deseori nefericite care au distrus instinctele sacre ale omului, aºa cum se spune în ultimul timp, instinctele ce þin de credinþã ºi de extasis.

Ioan Alexandru a fost unicul poet care, într-o epocã de dictaturã ºi ateism grosier, a creat poezie religioasã în buna tradiþie româneascã. Aºa a format ºi de la catedra universitarã ºi generaþiile tinere, obiºnuindu-le sã-ºi îndrepte gândul spre transcendenþã, nu spre larma strãzii. Nu era puþin lucru în acele vremuri.

Amintindu-ºi de înaintaºii sãi, poate, de pe dealurile însorite ale Topei, Ioan Alexandru a fost ºi intelectualul luptãtor care în Revoluþia de la 1989 a descins în Piaþa Universitãþii înaintea forþei distructive cu o icoanã sfântã ºi cu crucea, întocmai ca voievozii de odinioarã, tot aºa cum, ca senator P.N.Þ.C.D. în Sentul României, þinea ºi ridica cu aceeaºi mânã Biblia, cerând colegilor parlamentari sã fie drepþi atunci când vor vota legile.

Era stãpânit de sentimentul creºtin al dreptãþii, cu o putere de dãruire care uimea, susþinutã de elanul mistic al credinþei în bine, aºa cum ne apar adevãraþii creºtini, fie ei catolici, ortodocºi sau de altã confesiune, dar întotdeauna fãcãtori de pace.

În timpul din urmã, Ioan Alexandru a aderat la Alianþa Naþionalã Creºtin Democratã, fiind preºedinte de onoare al acesteia.

Gândind la toate jertfele lui, gândind la faptul cã timp de 50 de ani de comunism a fost un altfel de intelectual decât cei mai mulþi dintre noi, respectiv intelectualul autentic, atât sub aspectul creaþiei lui spirituale, cât ºi sub aspectul vieþii morale, gândind la patriotismul sãu curat, la dorul de þarã care, repet, poate l-a istovit acolo, departe, unde a încetat din viaþã, gândind deci la toate acestea ºi la cele care au fost spuse astãzi, aici, de la tribuna Parlamentului României, propun forurilor competente ca pentru poetul naþional de valoare naþionalã ºi europeanã Ioan Alexandru sã se organizeze funeralii naþionale.