Dumitru Bãlãeþ

Domnule preºedinte, Domnilor deputaþi,

Permiteþi-mi sã fac în faþa dumneavoastrã urmãtoarea declaraþie politicã personalã.

Mutarea Guvernului într-o altã clãdire decât aceea pe care o ocupã în prezent, datoritã fricii de cutremur, nu este o problemã numai a Guvernului, ci ºi a Parlamentului. Dacã vreþi, în primul rând a Parlamentului, având în vedere importanþa naþionalã a problemei.

Am aflat însã cã Guvernul vrea sã trateze aceastã problemã de unul singur ºi se vehiculeazã cea mai proastã soluþie posibilã, ºi anume ocuparea cu japca a noului local al Bibliotecii Naþionale. Se procedeazã ca în fabula lui La Fontaine cu animalele bolnave, fabulã prelucratã ºi la noi de Grigore Alexandrescu. ”Care-i cel mai puternic animal Ñ glãsuieºte fabula respectivã Ñ spre a fi sacrificat?Ò Animalele adunate în sobor încep sã se plângã, care mai de care, de slãbiciuni. Leul cã are tuse, ursul cã îl doare spinarea, lupul cã-i scrântit la o labã, vulpea cã nu mai vede. Când ajunserã sã-l întrebe ºi pe iepure, acesta stãtea chircit într-un colþ de fricã. ”A, ha, ha!Ò Ñ zice leul din fruntea adunãrii Ñ ”Am descoperit pe cel mai puternic ºi mai feroce dintre animale.Ò ªi toate cele de mai sus începurã sã-l aplaude pe leu ºi sã-l sfâºie pe bietul iepure.

Aºa ºi la noi cu Biblioteca Naþionalã. Dupã ce a fost jefuitã în mod barbar la evenimentele din 1989, dupã ce, an de an, sumele acordate prin buget de Parlament pentru finisarea ei au fost fiftuite de Ministerul Culturii, mai bine zis al ”inculturiiÒ, acum am ajuns la soluþia cea mai proastã posibilã: sacrificarea noii clãdiri pe altarul inconºtienþei guvernamentale despre rosturile unei biblioteci naþionale în cadrul culturii acestei þãri. ªi asta, dupã ce oameni de specialitate în domeniu reuºiserã sã depãºeascã (vai, cât de greu ºi cât de târziu!) obtuzitatea vechiului regim ºi sã demareze construcþia dupã cele mai noi ºi mai riguroase experienþe internaþionale în domeniu.

ªi este deja finisatã în proporþie de 50% ca spaþiu de bibliotecã. S-a demarat însã greºit: întâi, cu depozitele, la poruncile unor nepricepuþi în ale bibliotecilor din Ministerul ”InculturiiÒ. ªi s-a mai nãscut ºi gogoriþa cã finisarea Bibliotecii Naþionale ar necesita o investiþie de peste 2.000 miliarde, când, de fapt, ea ar putea fi datã parþial în folosinþã doar cu bugetul modest de 70 miliarde, atribuit ei pe acest an. ªi se mai vehiculeazã ºi o altã gogoriþã: cã ar avea prea mult spaþiu, cam 100.000 m[2] , pe când a Franþei are peste 300.000, ºi ale altor þãri europene depãºesc cu mult pe a noastrã.

Dar ce conteazã toate aceste chestiuni de adevãr, de logicã, de cinste, de dreptate, când biata construcþie a Bibliotecii noastre Naþionale nu are spate puternic care sã o susþinã, iar Ministerul Culturii noastre nu o apãrã?

Este ºi motivul pentru care, din cele vreo patru-cinci variante posibile de mutare a Guvernului, se vehiculeazã cea mai nepotrivitã. Iatã, de pildã, varianta palatului din dreapta Casei Poporului. Nu, el aparþine Academiei Române! Preºedintele Academiei, domnul Eugen Simion, când graseiazã cu ochelarii pe nas, chiar seamãnã cu leul din fabulã. Dinspre partea dumnealui s-a rãspândit gogoriþa cã dacã în Bucureºti s-au dat în folosinþã parþialã douã biblioteci moderne, la ce ne-ar mai trebui ºi o a treia...