Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 iunie 2002
Dezbatere proiect de lege · respins
ªtefan Lãpãdat
Discurs
Domnule preºedinte,
Domnilor deputaþi,
”Sub masca luptei antidroguri, curatã campanie electoralãÒ.
Guvernul României Ñ prin Ministerul Educaþiei ºi Cercetãrii Ñ a declanºat în þarã o campanie de luptã împotriva distribuirii ºi utilizãrii drogurilor, care fac ravagii în rândul tinerilor, în general, ºi al elevilor, în mod special.
Pânã aici, intenþia este de bun augur, numai cã metodele, formele ºi mijloacele utilizate contravin scopului urmãrit. Astfel, în municipiul Drobeta-Turnu Severin, în ziua de 5 iunie a.c., pe Stadionul ”1 MaiÒ (numit ºi ”AngelescuÒ), organele puterii P.S.D.-iste, în parteneriat cu Inspectoratul ªcolar Judeþean Mehedinþi, organizeazã desfãºurarea spectacolului dedicat luptei antidroguri, cu participarea formaþiilor de muzicã uºoarã ”3rei Sud-EstÒ ºi ANIMAL X.
Mesajele pe care s-au strãduit sã le transmitã componenþii formaþiilor cãtre public numai de ”luptã împotriva drogurilorÒ n-au fost, dar, în schimb, au predominat cele cu mesaj erotic, însoþite de miºcãri dizgraþioase. La un moment dat, într-unul din cântece, termenul ”perfectÒ a fost înlocuit cu sloganul ”Trãiascã domnÕ prefectÒ ºi preluat imediat de tineret. În urmãtoarea fazã, domnul prefect, încurajat fiind, invitã participanþii pentru a doua zi sã vinã la o manifestare în faþa sediului prefecturii ca sã primeascã autografe ºi afiºe. În jurul orei 11,00, elevii au pãrãsit cursurile, au invadat Parcul ”TraianÒ, devastându-l, cu strigãte ºi cântece neavenite, deranjând desigur liniºtea cetãþenilor din zonã. Se poate considera cã, în cele douã zile, acþiunile populiste dirijate de putere au avut iz electoral. Ceea ce este grav însã este cã s-a încãlcat cu bunã ºtiinþã Legea învãþãmântului nr. 84/1995, republicatã, care în art. 97 alin. 1 stipuleazã cã: ”Cadrele didactice nu pot fi perturbate în timpul desfãºurãrii activitãþii didactice de nici o autoritate ºcolarã sau publicãÒ. Lucrurile sunt clare deci: nici Ministerul Educaþiei ºi Cercetãrii ºi nici un alt membru al Guvernului nu sunt mai presus de lege (art. 16 din Constituþia României).
În situaþia prezentatã, fie cã atât domnul prefect Dan Trancotã, cât ºi domnul inspector ºcolar general prof. Cãpitãnescu Lucian nu cunosc legile, fie cã abuzeazã de putere, ceea ce contravine principiilor ºi normelor dintr-un stat de drept. În acest context au ºansa onorabilã de a-ºi da demisia din funcþiile publice, pe care nu le reprezintã cu cinste ºi responsabilitate.
Practic, în judeþul Mehedinþi, fenomenul drogurilor nu este alarmant aproape deloc, dar prin spectacolul desfãºurat s-a dat un semnal care poate declanºa curiozitatea utilizãrii drogurilor de cãtre tineret.
Luând în atenþie încãlcarea celor douã legi (electoralã ºi a învãþãmântului), cu respect solicit primului-ministru Adrian Nãstase ºi ministerelor de resort sã ia mãsurile de sancþionare a celor implicaþi, în scopul prevenirii ºi eliminãrii acþiunilor destabilizatoare.